Guvernul României a decis, sâmbăta trecută, că plata gărzilor
suplimentare efectuate de medici se va face pornind de la baza salarială
stabilită de OUG 20/2016, începând cu 1 octombrie anul acesta. Fondurile
necesare acestei creșteri vor fi asigurate, potrivit unui comunicat al
Ministerului Sănătății (MS), din economiile făcute printr-o „administrare mai
eficientă a resurselor deja existente în sistemul sanitar“, adică: mecanismul
de achiziții publice centralizate; evaluarea și monitorizarea strictă a
investițiilor; controlul mai strict al prescripției de medicamente (cu
precădere antibiotice, dar nu numai) și al investigațiilor medicale; controlul
serviciilor din spitalizările de zi.
Deși măsura adoptată părea că a detensionat situația din
spitale, acest lucru nu s-a întâmplat. Luni, după aproape cinci ore de
negocieri la MS (după unii participanți, nu prea a fost vorba de așa ceva),
reprezentanții MS și ai federațiilor sindicale „Solidaritatea Sanitară“,
Hipocrat și Sanitas au semnat o declarație comună în care se arată că oferta
făcută medicilor de creștere a salariilor conform OUG 20/2016 și de creștere a
plății gărzilor suplimentare, de la 1 octombrie, prin raportarea la salariul de
bază majorat este un pas important către normalizarea remunerației în sectorul
sanitar.
Reprezentanții federației „Solidaritatea Sanitară“ s-au declarat
mulțumiți pentru că „au obținut promisiunea celor doi miniștri“ – Vlad
Voiculescu (ministrul sănătății) și Dragoș Pîslaru (ministrul muncii) – că
„indiferent de situație, se vor găsi bani pentru plata gărzilor suplimentare la
nivelul stabilit de OUG 20/2016“, spune dr. Florin Chirculescu,
vicepreședintele acestei organizații. Printr-un comunicat postat pe site-ul
federației, medicii care efectuează gărzi „sunt rugați să semneze contractele
individuale de muncă cu timp parțial pentru gărzile suplimentare, participând
astfel la asigurarea continuității asistenței medicale“.
Pe de altă parte, dr. Eleodor Cârstoiu, președintele
sindicatului Promedica și totodată vicepreședintele federației Hipocrat, spune
că sindicaliștii pe care îi reprezintă nu vor să semneze contractele cu timp
parțial de muncă, dacă tariful orar pentru gărzile suplimentare nu va fi
raportat la salariul actual: „Cei mai mulți spun că preferă să lucreze
voluntar, decât să se umilească semnând așa ceva“. Miniștrii de la sănătate și
muncă au dat asigurări că plata gărzilor suplimentare se va face la valoarea
actualizată abia de la 1 octombrie, pentru că „baza legală existentă nu permite
această creștere imediat“.
Eleodor Cârstoiu a transmis sindicaliștilor pe care îi
reprezintă o notificare privind condițiile legale în care contractele de muncă
cu timp parțial urmează a fi întocmite: „Ordonanța 20/2016 stabilește salariul
sub care este reîncadrat salariatul-medic de la 1 august 2016, (...) acesta
reprezentând și nivelul salariului sub care va efectua munca suplimentară
același angajat sau altul ce se regăsește în funcția, gradele și vechimea celui
angajat al unității respective“. În plus, se precizează în notificarea amintită,
aceeași ordonanță „oferă managerilor de spitale și sursa financiară necesară
asigurării plăților orelor suplimentare de gardă“. Pentru aceste motive
„apreciem că există temeiuri suficiente să procedați la întocmirea contractelor
de muncă cu timp parțial în conformitate cu dispozițiile exprese ale OUG
20/2016 și Codului muncii, astfel încât activitatea în cadrul spitalului să nu
fie afectată de neînțelegerile pricinuite de o situație tranzitorie ca
aceasta“.
Potrivit doctorului Cârstoiu, pentru luna august, graficele sunt
făcute în majoritatea spitalelor, așa că probabil gărzile suplimentare vor fi
asigurate, iar angajatorul va fi obligat să găsească soluții pentru plata
acestora: „Angajatorul, pe 25 iulie, când ordonanța nu era în vigoare, ne-a
făcut un grafic de lucru, pe care noi l-am acceptat. Probabil, managerii vor
avea o problemă (...) căci vor trebui să plătească ceea ce ne-au pus să muncim.
Că ei ne-au pus. Managerul, pe 25 iulie trebuia să ne spună: «faceți graficul
cu o singură gardă, pentru că eu nu vă plătesc», sau astăzi, măcar (n.red. 9
august), trebuia să-mi trimită o hârtie în care să-mi spună să nu fac gărzi
pentru că nu are contract cu mine. Dar el nu mi-a trimis această hârtie și a
mai pus și graficul pe net, să vadă toată lumea că sunt de gardă“.
Sunt spitale însă care au semnat cu medicii contractele pentru
gărzi suplimentare, la nivelul salariului actual, de exemplu, Spitalul
Municipal de Urgență Caransebeș.
Reprezentanții Sanitas vor continua discuțiile pentru rezolvarea
problemei salarizării tuturor categoriilor profesionale care nu au intrat în
ordonanța amintită și „aducerea la nivelul de salarizare din 2016 și a
personalului tehnic și administrativ, a angajaților direcțiilor de sănătate
publică și a celor din medicina școlară“, a declarat Marius Sepi,
prim-vicepreședintele Sanitas.