Newsflash
Știri

Clubul Român de Presă revine la viaţă

de M. T. - mar. 6 2013
Clubul Român de Presă revine la viaţă
   Clubul Român de Presă (CRP) şi-a ales, marţi, conducerea şi a aprobat liniile de acţiune pentru relansarea activităţii, în principal prin instituţio­nalizarea relaţiilor cu mass-media locale, stabilirea de parteneriate cu asociaţiile profesionale şi atragerea ca membri a jurnaliştilor de prestigiu. Membrii adunării generale au reales-o în poziţia de preşedinte, pentru un mandat interimar de un an, pe Indira Crăsnea, redactor-şef adjunct al agenţiei de presă Mediafax. Crăsnea (43 de ani) este preşedinta CRP din 2008. Maria Ţoghină, membru al consiliului de administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), fostă preşedinte-director general SRR, a fost aleasă vicepreşedintă CRP.
   Adunarea generală a ales şi membrii Consiliului de Onoare (boardul asociaţiei), pentru un mandat de doi ani. Companiile membre ale Consiliului de Onoare sunt: Societatea Română de Televiziune (prin preşedintele-director general Claudiu Săftoiu), Pro TV (prin Oana Maiuga), Dogan Media International (prin Haluk Ziya Kurcer, preşedinte Kanal D), SBS Broadcasting (prin Nicoleta Gavrilă, director de ştiri Prima TV), SRR (prin Maria Ţoghină), EDI România (prin Sorin Dragomir, director de ştiri Europa FM), Mediafax Group (prin Cristian Dimitriu, director editorial), Viaţa Medicală Românească (prin Mihail Mihailide, director general fondator), CD Press (prin Costin Diaconescu, preşedinte-director general), Asociaţia Patronală a Editorilor Locali (prin Marius Stoianovici, preşedinte).
   Pentru prima dată în activitatea CRP, adunarea generală a decis instituţionalizarea relaţiei cu mass-media locale, prin înfiinţarea unei structuri de reprezentanţi teritoriali ai CRP. De asemenea, ca obiectiv pe termen scurt, CRP va elabora un document de poziţie referitor la necesităţile economice, financiare, legislative ale mass-mediei româneşti, care va fi folosit ca bază de discuţii cu autorităţile, în scopul aplicării unor soluţii de redresare ale industriei mass-media.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe