Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Chestionar online pentru evaluarea riscului îmbolnăvirii cu COVID-19

Viața Medicală
Dorina Novac marţi, 25 august 2020, ora 12:05

Echipa Spitalului Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş” din Timişoara împreună cu Fundaţia de Ajutor Medical Profilaxis au realizat un chestionar online ce permite evaluarea riscului îmbolnăvirii cu COVID-19.

Potrivit reprezentanților Spitalului Victor Babeș din Timișoara, chestionarul este realizat sub coordonarea doctorului Virgil Musta și poate fi completat în aproximativ patru minute.

chestionar online
Sursă imagine: Pixabay

 

„După trimiterea acestui formular, informațiile sunt analizate în câteva secunde, iar răspunsul, dar și recomandările de urmat sunt trimise pe adresa de e-mail a persoanei care a completat datele din chestionar”, transmite instituția medicală.

Sursa citată precizează că analiza rapidă permite, în același timp, stabilirea unui punctaj care indică riscul de contagiune sau pericolul unei evoluții negative în caz de contagiune cu noul coronavirus.

Totodată, persoana care a completat formularul primește câteva recomandări standard de respectare a măsurilor de protecție și/sau de autoizolare, în funcție de răspunsurile date la întrebările din chestionar.

„Încercăm prin acest chestionar online să îi ajutam pe oameni, să le recomandăm ce au de făcut, să stabilim, în urma răspunsurilor date de cei care completează formularul, cât de mare este riscul de infecție. Putem afla dacă persoana are o forma asimptomatică de boală sau poate dezvolta o formă gravă, severă”, a precizat medicul Virgil Musta, șeful Secției de Boli Infecțioase 2 din cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

virgil musta
Dr. Virgil Musta

 

Datele colectate de la cei care aleg să completeze chestionarul vor fi folosite pentru realizarea unui studiu infopandemie.

Chestionarul poate fi accesat AICI!

Etichete: chestionar online COVID-19 Virgil Musta autoizolare

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.