Newsflash
Știri

Cetăţeni, fiţi liniştiţi cineva acolo sus lucrează pentru dv.!

de Dr. Mihail MIHAILIDE - ian. 17 2012
Cetăţeni, fiţi liniştiţi cineva acolo sus lucrează pentru dv.!
   Zarvă mare, mai ales mediatică, multă nepricepere exprimată de persoane extrem de vocale, apărute pe sticla televizoarelor, dar şi ciocniri de orgolii în legătură cu proiectul Legii sănătăţii, în speţă cu acele prevederi privind asigurarea viitoare a urgenţelor  medicale.
   Proiectul, pus pe site-ul MS la sfârşitul anului trecut, între sărbătorile tradiţionale – care n-a fost citit atunci, probabil, de nimeni – iscă scandal în necunoştinţă de cauză. Beneficiu: ratingul în creştere al vizualului!
   Nimeni şi nimic nu va „distruge“ sau „destructura“, ni se spune, sistemul SMURD – creaţia dlui Raed Arafat – susţinut de „Viaţa medicală“ încă de la începutul anilor ’90, iar un proiect legislativ nu este încă o lege, ci un document perfectibil. Va trece timp până când, adăugându-li-se corecţiile sugerate de alţi specialişti, în afara celor mulţi care şi până acum au lucrat la elaborarea lui, dar şi de populaţie, vor transforma întregul text supus dezbaterii într-o lege. Până atunci, larga difuzare a proiectului şi formularea cu calm a unor observaţii pertinente şi, mai ales, depolitizate pot fi profitabile.
 

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe