Newsflash
Știri

Ce curs preferă studenţii de la Universitatea Harvard? (8)

de Prof. dr. Valeriu RUSU - nov. 28 2012
Ce curs preferă studenţii de la Universitatea Harvard? (8)
   Mă pregăteam să atac un nou subiect de gastronomie moleculară, dar iată că săptămânalul Courrier international, cu un look schimbat de câteva săptămâni, are pe copertă (nr. 1148, 31 octombrie – 7 noiembrie 2012) un titlu cu caractere foarte mari: „Harvard pour tous“ (subtitlu: „Les cours des grandes universités sont accesibles en ligne: Une révolution“). Şi iată-mă, incitat de subiect, făcând un viraj radical, încât titlul articolului ar putea fi reformulat: ce fac studenţii de la Harvard când nu preferă un curs? În foarte recenta revoluţie, alături de Universitatea Harvard se află puternicele universităţi americane Columbia (NY) şi Princeton, Universitatea din Londra şi Universitatea ebraică din Ierusalim. Toate acestea – cu siguranţă noua direcţie se va extinde – propun gratuit unele dintre cursuri online, sub formă de clipuri video. Singura condiţie pentru înscriere e foarte uşor de satisfăcut: o adresă electronică personală. Apoi, studenţii participă la forumuri online şi alcătuiesc grupuri de lucru, în scopul discutării între ei precum într-o sală de seminar sau lucrări practice adevărate.
   Cu precizarea că nu m-am limitat la cele două articole preluate de Courrier international din revista londoneză Prospect (publicaţie independentă, în care apar articole de mare calitate, cu puncte de vedere contra curentelor convenţionale) şi din The New York Times, îl citez pe Sebastian Burkhard Thrun (n. 1967, Solingen, Germania), care recent a demisionat din postul de profesor de computer science – Universitatea Stanford CA, concentrându-şi energia pentru dezvoltarea societăţii botezate Udacity. Site-ul pe care îl propune oferă gratuit massive open online courses (MOOC, cursuri de masă online şi gratuite). Nimeni nu pretinde că MOOC vor demola turnul de fildeş – Universitatea Stanford, de exemplu, nu acceptă decât 7% din candidaţi, dar achitarea taxei de 53.300 de dolari (41.200 de euro) nu este la îndemâna oricărei familii – dar, cu ocazia unui discurs susţinut recent la München, Sebastian Thrun a reamintit că prima universitate din lume s-a născut la Bologna, în anul 1088. „În acea vreme, cu 350 de ani înainte de Gutenberg, cursul magistral era mijlocul cel mai eficient de transmitere a informaţiilor“. Apoi au apărut succesiv tipografiile, industrializarea şi internetul. Şi totuşi, „profesorii de azi predau exact în acelaşi mod ca în urmă cu o mie de ani! Universitatea a fost, în mod surprinzător, locul cel mai puţin inovator al societăţii“. Aparent, observaţiile lui Thrun par exagerate, dar, cu toată evoluţia tehnologiilor didactice, câţi profesori nu cer studenţilor la examene cursul propriu? Mai presus de orice dispută, e importantă noua tendinţă-revoluţie de „reinventare a învăţământului pentru generaţia digitală“.
   Alături sau independent de Thrun, s-au dedicat domeniului numeroşi alţi cercetători. Amintesc cu totul selectiv, mai întâi pe David A. Wiley, profesor de psihologie şi de tehnologie la Universitatea Brigham şi, printre altele, fondator al Centrului pentru internet şi societăţi de la Universitatea Stanford. El este, de asemenea, membru în Advisory Committee of University of People. Denumirea de „universitate a poporului“ are un aer chinezesc, dar reflectă tendinţa învăţământului pentru toţi, deschis şi demografic. Un alt nume: Salman Khan (n. 1976) este un educator american de origine bengaleză – născut în SUA – fondator al Khan Academy, un organism cu scop nelucrativ asigurând accesul online la o platformă educativă gratuită. Din biroul situat în casa sa, transmite un larg spectru de subiecte concentrate pe matematică şi ştiinţe. Andrew Ng (n. 1976), profesor la Departamentul de ştiinţe informatice al Universităţii Stanford, cu PhD obţinut la Universitatea Berkeley, s-a concentrat îndeosebi asupra învăţământului automatic şi roboticii. E foarte apreciat de studenţii generaţiei digitale. O intenţie a sa formulată recent: „Suntem preocupaţi de conceperea unor programe cu adevărat ştiinţifice pentru detectarea plagiatului“.
   După cum semnalează Tamar Lewin în The New York Times, în ultimele luni, milioane de studenţi s-au precipitat asupra massive open online courses. În aceste condiţii, se pun două întrebări: cum vor acorda universităţile credite validante ale acestor cursuri şi cum va fi împiedicată tendinţa (naturală?) a studenţilor de a trişa.
   De la începutul lunii septembrie 2012, au început să se contureze primele răspunsuri. Astfel, Global campus al Universităţii de Stat din Colorado (o universitate online) va acorda trei credite transferabile studenţilor care vor termina „Introducere în informatică“. Cursul e gratuit, urmat de 200.000 de studenţi, care vor susţine un examen riguros supravegheat.
   În paralel, există un parteneriat online al Universităţii Harvard şi al MIT (Massachussetts Institute of Technology), în cadrul căruia studenţi provenind din 110 ţări, care au reuşit la un examen online, vor primi un certificat (nu o diplomă). Cu condiţia angajării pe cuvânt de onoare că nu au trişat. Noul certificat va fi acordat deocamdată doar pentru un singur curs din cele şapte propuse online, contra unei taxe modeste, a cărei valoare nu a fost încă stabilită.
   Urmează descrierea unui fenomen extrem de interesant care începe să se contureze o dată cu extinderea noului tip de învăţământ. Astfel, dacă într-o sală din campus erau iniţial, de pildă, 200 de studenţi, în câteva săptămâni ei rămâneau doar 30, spre surprinderea profesorului adept al predării tradiţionale. Cauza? Majoritatea studenţilor preferă clipurile video disponibile online, deoarece au ocazia, adesea, să vadă şi să asculte pe cei mai buni profesori din lume. După cum mărturisea recent Christos Poros, un tânăr din Grecia: „Andrew Ng este unul dintre cei mai buni profesori pe care i-am avut, chiar dacă încă nu l-am întâlnit niciodată“. Alţi studenţi apreciază noutatea cursurilor şi posibilitatea lucrului independent, deşi eforturile pentru reuşită sunt imense.
   În încheiere, câteva remarci: • revoluţia declanşată de „învăţământul generaţiei digitale“ este încă departe de un succes sigur, cu tot optimismul fondatorilor şi al unor studenţi • mai întâi pentru că nu se obţin diplome, ci simple certificate, puţin apreciate pe ceea ce se numeşte „piaţa muncii“ • apoi, gratuitatea acestui învăţământ nu este sustenabilă economic • cea mai riguroasă se dovedeşte Universitatea Harvard • nu­mărul de cursuri propuse este, deocamdată, limitat • în medicină îndeosebi, dar şi în alte domenii în care pregătirea practică a studenţilor se află pe primul plan, concretizarea noii revoluţii rămâne o nebuloasă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe