Newsflash
Știri

Ce cred românii despre cancer

de Dorin CHIOȚEA - iun. 29 2018
Ce cred românii  despre cancer
    Cancerul rămâne un subiect major pe agenda publică, dar și în mentalul colectiv. Induce teamă și suscită interesul românilor, iar ultimul studiu – realizat de Centrul pentru Inovație în Medicină (CIM) și IMAS – vorbește de la sine în acest sens. Cu toate că informațiile ar trebui să ajungă lejer la oameni, iar progresele sunt evidente de la un an la altul, suferim net la capitole precum controale periodice, prevenție ori acces facil la tratament.
    România are, în acest moment, cam 300 de medici oncologi funcționali și, anual, acestei specialități îi revin aproximativ 40 de rezidenți, a spus prof. dr. Florinel Bădulescu, consilier al ministrului sănătății, miercuri, în cadrul conferinței „Oncology Innovation Agenda”. Emigrarea masivă își spune cuvântul, ca și distribuția eterogenă în teritoriu, ambele fiind grevate de un număr mult sub necesar al medicilor și personalului auxiliar. Dr. Marius Geantă, președintele CIM, a precizat că tratamentele au progresat masiv: „Dacă în 2016 puteam accesa șapte molecule din 62 existente, acum avem la dispoziție
peste 40”.
    Cancerul rămâne a treia cauză de mortalitate în România (prima o reprezintă accidentele auto) și cel mai mare motiv de teamă printre bolnavi. În Vest însă, este considerat din ce în ce mai mult o boală cronică, potrivit dr. Adrian Pană, expert în politici de sănătate publică. Ediția 2018 a studiului „Atitudini și percepții despre cancer în rândul populației României” relevă că 4,4% din români au fost diagnosticați cu cancer la un moment dat, în timp ce 21,8% au un membru al familiei diagnosticat cu cancer.
    Nivelul de informare privind inovația în oncologie (medicină personalizată, imuno-oncologie) a crescut cu aproape 15% în ultimii doi ani. La întrebarea „care credeți că ar trebui să fie prioritatea României la președinția Consiliului Uniunii Europene în ceea ce privește domeniul sănătății?”, 58% din români au indicat prevenirea și tratarea cancerului drept principal subiect care ar trebui promovat de țara noastră, celelalte subiecte fiind prevenirea și tratarea bolilor cardiovasculare (28,5%) și prevenirea și tratarea hepatitei C (7,6%).
    Informarea asupra inovațiilor în oncologie se corelează cu o atitudine mai optimistă în fața bolii, 44% din români afirmând că au auzit despre medicina personalizată, iar numărul celor care declară că sunt familiari cu acest termen este mai mare cu 14% față de situația din urmă cu doi ani. Aceeași dinamică se constată și în privința imuno-oncologiei, termen pe care 42,5% din români afirmă că îl cunosc (în creștere cu 14,5% față de anul 2016). În privința termenului „testare cu biomarkeri”, 42,2% din respondenți afirmă că sunt la curent cu această sintagmă.
    Deși 57,1% din respondenți sunt de acord că medicamentele moderne pot prelungi viața pacientului cu cancer cu până la zece ani, chiar și în formele avansate ale bolii, un număr semnificativ de români (43,7%) consideră că un diagnostic de cancer duce întotdeauna la deces. În același context, a crescut la 77,5% numărul celor care sunt de acord că există cancere care se pot vindeca. Principalele surse de informații despre acest subiect rămân medicii și personalul medical (69,9%, în creștere comparativ cu anul 2016), mediul online (60,2%, constant) și emisiunile de televiziune (59,5%, în scădere marcată față de anul 2016).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe