Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Casele de licitaţii româneşti. O perspectivă

Viața Medicală
Arina ŞUŞARĂ luni, 27 august 2012

În 1674, în Suedia, se înfiinţa prima casă de licitaţii din lume. Dna Arina Şuşară face o interesantă incursiune în istoria licitaţiilor de artă, precum şi o trecere în revistă a caselor de licitaţii româneşti.

 

   Istoria licitaţiilor de artă debutează odată cu apariţia primei case de licitaţii, Stockholms Auktionsverk, fondată în 1674, în Suedia, la iniţiativa baronului Claes RĂlamb, guvernatorul oraşului Stockholm. Aceasta deţinea o gamă variată de bunuri, iar în cadrul unei licitaţii din anii 1700, regele Gustav al III-lea al Suediei îşi exercită dreptul de preemţiune şi achiziţionează un tablou de Rembrandt.
   La sfârşitul secolului al XVIII-lea, licitaţiile de artă aveau loc prin cafenele sau taverne, unele se ţineau zilnic, având chiar şi cataloage cu obiectele spre vânzare, iar termenii „licitaţie“ şi „licitaţie publică“ au intrat în engleza scrisă încă de la sfârşitul anilor 1600. Sotheby’s, a doua mare casă de licitaţii din lume, deschide prima acţiune în 1744, la Londra, cu vânzarea mai multor cărţi valoroase provenite din biblioteca lui sir John Stanley. Activitatea casei de licitaţie se îndreaptă ulterior spre pictură, arte decorative, bijuterii. Actualul lider, Christie’s, se înfiinţează 22 de ani mai târziu, în 1766, urmând aceeaşi traiectorie.
   Paşi uriaşi s-au făcut după al Doilea Război Mondial, când metoda licitaţiei a fost gândită ca instrument de marketing. Astfel s-a născut afacerea modernă cu licitaţii, iar oamenii de business au început să hrănească afacerea, crescându-i reputaţia; licitatorii au diverse relaţii comerciale cu bănci, avocaţi, contabili, oameni de afaceri.
   Spre deosebire de cele prezentate, piaţa de artă românească nu are o astfel de tradiţie, este foarte tânără şi încearcă să se construiască după modelele internaţionale. Anul 2012 găseşte piaţa licitaţiilor româneşti în plină creştere. De la înfiinţarea primei case de licitaţii, Alis, în anul 1990, piaţa de artă românească s-a diversificat şi datorită apariţiei noilor concurenţi. În momentul de faţă, la Bucureşti funcţionează cinci case de licitaţii, iar în ţară întâlnim una la Cluj şi alta la Oradea.

Mecanismele licitaţiei

   Rolul principal jucat de licitaţii derivă din faptul că aici este locul în care lucrările importante sunt vândute. Ele servesc ca referinţă a pieţei, în general, deoarece constituie un mod de a observa cum evoluează în timp piaţa şi preţurile.
   Există mai multe tipuri de licitaţii, cu mecanisme diferite, universal valabile. Avem de a face cu două mari categorii: pe de o parte, licitaţiile „cu strigare“, iar pe de altă parte licitaţiile scrise. Cele două categorii se împart la rândul lor în subcategorii. Licitaţiile cu strigare au fost împărţite în două tipuri: modelul englez şi cel olandez. Modelul englez este cel mai răspândit: potenţialii cumpărători se reunesc într-o sală, iar conducătorul licitaţiei anunţă primul preţ. Participanţii licitează un preţ mai mare decât precedentul, iar preţul cel mai mare este câştigător.
   Două mecanisme sunt opţionale, dar mereu prezente în acest tip de vânzare. Vânzătorul poate indica de la bun început conducătorului licitaţiei să păstreze un preţ de rezervă: preţul minim pe care licitaţia trebuie să-l atingă. Dacă acest preţ nu este atins, atunci obiectul în cauză este retras de la vânzare. Preţul de rezervă este, bineînţeles, mult mai mare decât preţul de pornire.
   În general, casele de licitaţii folosesc modelul englez, practicând licitaţia ascendentă. Premergător şedinţei propriu-zise, experţii casei fixează un preţ minim şi unul maxim estimat, iar de comun acord cu deponentul se stabileşte acel preţ de rezervă. În cazul încheierii unei tranzacţii, atât deponentul, cât şi persoana achizitoare sunt comisionate pentru intermedierea operaţiunii. Pentru cei care nu se pot prezenta la licitaţie există întotdeauna opţiunea de ofertare în scris, online sau prin telefon.

Casele de licitaţii româneşti

   Revenind la casele de licitaţii româneşti, Alis este prima casă de licitaţie, fondată imediat după revoluţie. Niciunul dintre cei şapte asociaţi nu venea din mediul artistic, dar aveau aceleaşi interese. Obiectele scoase la licitaţiei au fost de la bun început diverse, de la piese de mobilier, covoare, până la pictură şi sculptură. Alis este o casă care a crescut în timp, de la prezentările simple din incinta Teatrul Naţional, până la cele din actualul sediu. În 2009, Alis ajungea la o cifră de afaceri aproximativ 1,8 milioane de euro.
   În 2002, apare primul concurent, casa de licitaţii Monavissa. Spre deosebire de Alis, asociaţii provin din medii diferite, cu un avantaj însă – cel care va deveni managerul casei de licitaţii provenea din mediul artistic. Fără a avea mulţi angajaţi, Monavissa apelează la experţi, aria sa de interes fiind îndreptată spre arta plastică, arta decorativă şi manuscris.
   În 2005, apare cea de-a treia casă de licitaţii, Casa Pogany. Are o perioadă scurtă de existenţă (2005–2007, sub conducerea criticului de artă Pavel Şuşară), dar stabileşte o traiectorie clară pentru viitoarele case de licitaţii. Este totodată prima care nu a avut doar un obiectiv strict comercial, ci şi unul ştiinţific. O diferenţă semnificativă faţă de celelalte case de licitaţie de la vremea aceea este organizarea primelor licitaţii tematice (de fenomen) şi exclusiv de pictură. De altfel, este prima casă de licitaţii care editează un catalog-album cu reproducerile tablourilor scoase la vânzare.
   În urma divergenţelor de interese dintre partenerii Monavissa, Alexandru Ghilduş demisionează şi deschide o nouă casă de licitaţii, Goldart, în 2008. Zonele de interes ale Goldart sunt doar artele plastice şi cele decorative.
   La sfârşitul anul 2008, apare Artmark, cu un concept agresiv şi o investiţie importantă, o casă de licitaţii care aspiră spre modelul Sotheby’s sau Christie’s. Cu o structură organizatorică foarte clară şi o strategie bine pusă la punct, Artmark ajunge destul de repede în topul caselor de licitaţii nu doar prin sumele obţinute în urma vânzărilor, ci şi prin strategiile de marketing şi de PR, neabordate de niciuna dintre casele concurente. Majoritatea licitaţiilor sunt tematice, iar aria de interes este extinsă: arte plastice, arte decorative, sculptură etc. Deşi miza este îndeosebi comercială, se poate spune că Artmark a contribuit la organizarea pieţei de artă româneşti. În primul rând prin lansarea Indexului pieţei româneşti de artă – „Catalog de randamente anuale (1995–2009) ale celor mai tranzacţionaţi artişti români“, iar în al doilea rând prin lansarea Ghidului investitorului în artă. O consecinţă a acestei dinamizării a pieţei de artă este crearea primul fond de investiţii în artă sub umbrela Certinvest.
   Vara anul 2009 aduce o nouă casă de licitaţii – Ara Art Collection. Potrivit declaraţiilor din presă ale acţionarei principale, Ariadna Zeck, tânăra casă de licitaţii are drept obiectiv promovarea ştiinţifică a artei – atât românească, cât şi universală. E interesant de urmărit şi analizat cum se va desfăşura această promovare, deocamdată nu are o vizibilitate importantă.
   Se pot spune câteva cuvinte şi despre celelalte case de licitaţii din ţară, Quadro de la Cluj şi Căluşarii de la Oradea. Galeria şi casa de licitaţii Quadro, fondată în 2008, are două obiective majore: promovarea artei transilvănene şi recuperarea artiştilor necunoscuţi. Casa Căluşari este o casă de licitaţii online, relativ recentă, de pe site-ul căreia se pot afla informaţii interesante despre obiecte, serviciile de lobby sau vânzările private. Totodată, se poate observa un interes mai cu seamă faţă de piaţa internaţională decât faţă de cea românească.
   De la an la an, numărul caselor de licitaţie se înmulţeşte, fapt îmbucurător, ce demonstrează că piaţa românească este din ce în ce mai stabilă.

Cifre orientative

   La nivel global, veniturile prin casele de licitaţii aproape s-au dublat în 2010 faţă de 2009, la peste 9,36 miliarde de dolari. Totalul vânzărilor la licitaţiile Sotheby’s au crescut în 2011 cu 14,5%, iar cele de artă contemporană au crescut cu 34%. Vânzările publice în România, prin licitaţiile de artă, au crescut de la 2,5 milioane de euro în 2008, la aproximativ 3,7 milioane în 2009, pentru ca în 2010 să ajungă la circa 8,3 milioane de euro. Se poate spune că arta este cel mai puţin afectată de ritmul economiei, iar randamentul mediu anual al pieţei româneşti de artă se pare că a crescut cu aproximativ 36% (în euro).

 

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 160 de lei
  • Digital – 103 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.