Newsflash
Știri

Care este percepția românilor față de fumat

de Florentina Ionescu - iul. 29 2020
Care este percepția românilor față de fumat

O companie de cercetare de piață a realizat un studiu pentru a arăta care este atitudinea românilor în ceea ce privește fumatul. Studiul arată că acest obicei este o sursă de conflict în familie și la serviciu.

Reveal Marketing Research a realizat în ultimele luni mai multe studii, printre care și un studiu reprezentativ la nivel național urban de largă audiență, pentru a descoperi percepția și atitudinea pe care românii le dezvoltă față de fumat.

Au fost identificate motivele pentru care românii continuă să fumeze, modul în care fumătorii se raportează la acest viciu și care sunt punctele sensibile pe care fumatul le creează în relațiile interpersonale, precum și informații despre alternativele pe care fumătorii le percep ca fiind disponibile.

Pentru a obține rezultate relevante, cei 1.100 de participanți la studiu au fost selectați din toate categoriile de educație și venit, în vârstă de peste 18 ani. Jumătate dintre ei sunt fumători, iar jumătate nefumători. Metoda de cercetare folosită este CATI, chestionar standardizat aplicat telefonic persoanelor selectate aleator. 

infografic fumat_1

Fumătorii acceptă criticile

Una dintre descoperirile studiului este că diferențele de atitudine față de fumat duc la conflicte între fumători și nefumători. Fumătorii tind să accepte criticile, și le însușesc, dar acest lucru pare că le afectează imaginea de sine. Unul dintre motivele de conflict identificate în studiu este mirosul neplăcut al țigărilor. 43% dintre românii nefumători au încercat să îi convingă pe cei dragi să renunțe la acest obicei, iar 15% au ajuns chiar la conflicte provocate de acest subiect.

Un alt detaliu care creează tensiuni interpersonale este acela că, în relațiile de cuplu sau familiale, nefumătorii de multe ori percep că, deși ei le oferă toată atenția partenerilor fumători, aceștia își împart atenția între ei și țigară. Cu toate acestea, indiferent dacă fumează sau nu, toate persoanele apreciază relațiile mai mult decât fumatul.

Păreri despre alternativele la țigări

În ceea ce privește alternativele la țigări, și implicit fumat, 23% dintre fumători consideră că sunt informați despre alternative (produsele cu tutun încălzit și țigările electronice), iar 11% dintre nefumători sunt de aceeași părere. Deși o mare parte dintre fumătorii români știu de existența alternativelor, doar 40% dintre cei care cunosc alternativele au ales să le încerce, iar 38% au intenția de a le încerca.

Tensiuni la locul de muncă

Printre descoperirile surprinzătoare făcute de acest studiu se află și tensiunile create de fumat la locul de muncă. Pe de o parte, colegii nefumători simt că lucrează mai mult decât colegii lor fumători, care iau deseori pauze de fumat, astfel este percepută o diferență în timpul dedicat muncii.

Pe de altă parte, din cauza timpului limitat și a presiunilor de a performa bine la locul de muncă, fumătorii se simt judecați când sunt nevoiți să iasă în afara clădirii ca să fumeze.

O altă concluzie a studiului este că, atunci când se apucă de fumat, românii o fac pentru a se simți „cineva”, pentru că în acest fel simt că își pot exprima mai bine identitatea și pentru că îi ajută să se simtă mai împliniți. O concluzie evidentă trasă de cei care au realizat studiul este că bărbații sunt mai atrași de fumat decât femeile – 57% față de 43%. 

infografic fumat_2

Viață activă

În mod surprinzător, studiul a arătat că fumătorii români sunt persoane cu o viață mai activă, preocupate de starea de sănătate, de alimentație și mai atente la propria imagine. Un motiv care să justifice aceste alegeri sănătoase ar putea deriva dintr-un sentiment de vină, ca o compensare a faptului că aceștia fumează.

Fumătorii români apreciază și aspectele emoționale pozitive ale fumatului, cum ar fi:

  • eliberarea de stres,
  • socializarea – fumatul este perceput ca fiind o metodă bună de a cunoaște oameni noi în spațiile special amenajate pentru fumători.

Nefumătorii percep mai degrabă aspectele negative legate de acest obicei:

  • repulsia față de miros,
  • impactul asupra sănătății,
  • adicția pe care fumatul o creează.

„Studiul, de asemenea, ne arată că unele din miturile trecutului nu mai sunt valabile în ziua de astăzi. Doar o foarte mică parte a românilor mai consideră că fumatul este «cool» sau că fumătorii sunt persoane mai atractive sau mai de succes decât restul. Chiar dimpotrivă, percepția despre nefumători este că aceștia se bucură mai mult de viață și au mai mult timp pentru activități care le fac cu adevărat plăcere”, a declarat Marius Luican, CEO Reveal Marketing Research, potrivit unui comunicat remis redacției.

Date importante din aceast studiu reprezentativ la nivel național urban, realizat pe 1.100 de participanți peste 18 ani:

  • 43% dintre românii nefumători au încercat să îi convingă pe cei dragi să renunțe la acest obicei, iar 15% au ajuns chiar la conflicte cauzate de acest subiect;
  • În relațiile intime sau familiale, nefumătorii de multe ori percep că, deși ei le oferă toată atenția partenerilor fumători, aceștia își împart atenția între ei și țigară;
  • Nefumătorii aleg să nu fumeze pentru a nu deveni dependenți, pentru că au o repulsie față de miros sau pentru că le poate afecta sănătatea;
  • Românii aleg să fumeze pentru a se relaxa, pentru a se elibera de stres sau pentru că îi calmează;
  • 40% dintre fumători au ales să încerce alternativele la țigări, iar 38% au intenția de a le încerca;
  • 23% dintre fumători și 11 % dintre nefumători consideră că sunt informați despre alternativele la fumat.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe