Newsflash
Știri

Caravană mobilă pentru depistarea tuberculozei, în Teleorman

de Dorina Novac - aug. 10 2020
Caravană mobilă pentru depistarea tuberculozei, în Teleorman

În comunitățile rurale din județul Teleorman va fi prezentă, începând de luni, o caravană mobilă pentru depistarea activă a cazurilor de tuberculoză, inclusiv a tuberculozei latente, fara simptome de boală.

Potrivit unui comunicat de presă, în activitatea de screening din judeţul Teleorman, Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” şi Romanian Angel Appeal vor folosi caravana mobilă dotată şi acreditată pentru screening radiologic şi diagnostic molecular rapid al tuberculozei, care va fi prezentă în judeţ în următoarele luni, după un program bine stabilit.

screening tb
Sursă imagine: Pixabay

 

„Softul de inteligenţă artificială cu care este dotată caravana poate detecta alte 14 patologii, inclusiv posibila infectare cu COVID-19. (...) Caravană mobilă ce va străbate judeţul Teleorman este un cabinet medical dotat cu aparatură modernă de radiologie, instrumente de analiză şi depistare precoce a microbului tuberculozei, iar asistenţa este asigurată de un echipaj format din trei profesionişti şi partenerii de la Romanian Angel Appeal”, se arată în comunicatul de presă al Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”, potrivit Agerpres.

Proiectul „Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic şi tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente” este implementat de Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” împreună cu organizaţia Romanian Angel Appeal în beneficiul comunităţilor din judeţul Teleorman.

Sursa citată precizează că programul medical de depistare activă a tuberculozei este derulat de Ministerul Sănătăţii cu ajutorul a patru caravane mobile şi este „cel mai amplu” proiect de acest fel derulat în ultimii 30 de ani.

„Proiectul care se desfăşoară inclusiv în judeţul Teleorman are o perioadă de derulare de cinci ani (2018 - 2023) şi este axat pe prevenirea, screeningul şi diagnosticul tuberculozei (TB), inclusiv al tuberculozei latente, într-un grup ţintă de 75.010 persoane la nivel naţional, selectate din grupuri vulnerabile: persoane din comunităţi rurale, persoane fără adăpost, persoane care suferă de dependenţă de alcool, droguri sau alte substanţe toxice, respectiv persoane private de libertate sau aflate sub control judiciar”, informează aceeași sursă.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe