Autentificare
Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!
#DinRecunostinta
Căutare:
Căutare:
Acasă  »  ACTUALITATE  »  Știri

Campanie națională: testele de virginitate trebuie eliminate!

Viața Medicală
Florentina Ionescu luni, 6 iunie 2022, ora 15:47

În perioada desfășurării examenelor de bacalaureat, rețeaua VIF lansează o campanie națională de eliminare a testelor de virginitate.

Cu ocazia desfășurării examenelor de bacalaureat în România, Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF) trage un semnal de alarmă asupra existenței unui tip de testare medico-legală abuzivă și traumatizantă la care pot fi supuse tinerele din România – examenul de testare a virginității, se arată într-un comunicat de presă transmis redacției. 

#DeNetestat

Printr-o paralelă efectuată între examenul maturității (examenul de bacalaureat) și examenul de verificare a virginității care încă se mai practică în unitățile de medicină legală din țară, a fost lansată #DeNetestat, o campanie care își propune să elimine legislativ aceste teste, considerate de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) o încălcare a drepturilor omului.

În timp ce se pregătesc pentru susținerea probelor de bacalaureat, examen național care a debutat astăzi, 6 iunie, cu evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală, liceenii din România află de existența unei practici medicale rămase din vremuri pe care le credeam apuse și, anume, examinarea virginității fetelor, supranumită și „examenul cu două degete”. 

foto campanie #DeNetestat (2)

Testarea virginității încalcă drepturile omului, potrivit OMS

Deși considerate de OMS ca fiind o încălcare a drepturilor umane, în România, printre expertizele efectuate în unitățile IML în vederea eliberării certificatelor medico-legale, încă mai se numără testele de virginitate, se arată în același comunicat de presă. 

Potrivit OMS, nu există dovezi științifice că metoda poate dovedi dacă o femeie ori o tânără a avut sau nu act sexual vaginal. Medical vorbind, inspecția himenului are o precizie mai mică de 10% în ceea ce privește determinarea virginității în cazul fetelor și femeilor examinate. Așadar, testul este practic inutil, iar procedura poate provoaca traume celor examinate.

În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităților aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Acestea sunt realizate în diverse unități de medicină legală din țară, din toate județele. În prezent, există două tipuri de examene: cele care au legătură cu o anchetă penală și cele realizate la cerere, de părinți – în special, de tați. 

foto campanie #DeNetestat (3)

Campania socială #DeNetestat luptă pentru eliminarea testelor de virginitate

#DeNetestat este o campanie socială, semnată de Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF), realizată pro bono și comunicată în parteneriat cu mai multe agenții din România, cu sprijinul regizorului Iulia Rugină, actriței Voica Oltean, compozitorului Mihai Dobre și fotografului Adi Bulboacă. Campania are drept scop eliminarea testelor de virginitate din legislația din Romania.

„Practica testării virginității este considerată o formă de discriminare de gen, iar virginitatea nu este un termen medical ori științific, ci un concept social, cultural și religios, care reflectă discriminarea de gen a femeilor și fetelor. Așadar, testul nu are vreo însemnătate medicală și poate cauza daune  psihologice”, declară Mihaela Mangu, director executiv al Asociației ANAIS, organizație ce face parte din rețeaua VIF, susținătoare a campaniei.

Petiție publică de eliminare a „testului cu două degete”

„Însăși OMS declară aceste teste o încălcare a drepturilor umane. De ce ar trebui să existe un test care să demonstreze, așadar, ceva ce nu există? Ne propunem să creăm o mișcare socială în jurul acestei campanii, în care să punem acest subiect sensibil pe agenda publică și să lansăm o petiție publică de eliminare a «testului cu două degete». Vrem să subliniem că virginitatea este un construct social și că ea nu se poate testa medical, iar procedura poate cauza daune psihologice, emoționale”, punctează Roxana Memetea, managing partner al DDB România, partener în realizarea campaniei.

foto campanie #DeNetestat (4)

„Sperăm ca prin această campanie să determinăm publicul larg, și-n special părinții, să devină conștient de aceste pericole la care sunt supuse tinerele adolescente din România, care trec prin asemenea experiențe”, a completat Andrada Cilibiu, coordonator PR și comunicare al Centrului FILIA, parte din rețeaua VIF.

Povestea unei adolescente – fenomen care se întâmplă în România anului 2022

#DeNetestat prezintă un film emoționant, în care protagonista este o adolescentă supusă la acest examen, chiar în preajma simulărilor pentru examenului de BAC. Tânăra povestește despre anxietatea cu care se confruntă, deseori, înaintea examenelor pe care urmează să le susțină.

„Mă afectează, dintotdeauna, orice formă de violență împotriva femeilor. Atunci când am primit propunerea de a contribui la campania #DeNetestat, am privit-o ca pe o ocazie să pot schimba ceva. Primul pas către a schimba ceva este a vorbi deschis despre problemă, a nu mai pune lucrurile sub preș și a sancționa orice formă de abuz. Dacă nu știi despre, nu înseamnă că nu se întâmplă. Cred că e important ca oamenii să știe că aceste «teste» încă se întâmplă în România anului 2022, că sunt groaznic de traumatizante pentru adolescente și că nu fac decât să ducă mai departe niște prejudecăți oribile despre ce ar trebui  să facă o femeie cu propriul corp”, mărturisește Iulia Rugină, regizor al clipului campaniei #DeNetestat.

foto campanie #DeNetestat (5)

Acest subiect este lansat în dezbatere pe agenda publică si este urmat de o petiție online de eliminare a acestor examinări din legislația autohtonă. Petiția campaniei este susținută, de asemenea, de organizația non-guvernamentală Declic.

„Solicităm Ministerului Justiției, Ministerului Sănătății și Institutului Național de Medicină Legală să inițieze urgent o modificare legislativă prin care testele de virginitate să nu mai fie efectuate în unitățile de medicină-legală. Solicităm eliminarea completă a acestor teste din lista serviciilor efectuate de unitățile medico-legale, atât efectuate la cerere, cât și cele dispuse de diverse autorități”, precizează și Tudorina Mihai, Președinte al Asociației FRONT (rețeaua VIF).

Sesizare făcută la CNCD

În luna ianuarie a.c., Rețeaua VIF a depus o sesizare la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) prin care a solicitat analizarea situației existente în cadrul legal și emiterea unui punct de vedere cu privire la caracterul discriminatoriu al acestor teste medicale. 

foto campanie #DeNetestat

În textul sesizării se arată, printre altele, că testarea virginității este înrădăcinată în norme patriarhale, de control și de discriminare a femeilor și fetelor conform cărora sexualitatea feminină nu ar trebui să se manifeste înaintea căsătoriei, în caz contrar valoarea socială a fetei sau femeii este afectată și pune în pericol respectabilitatea ei și a familiei ei. 

Această practică reprezintă un act de violență împotriva femeilor și o încălcare a drepturilor omului, cum ar fi dreptul de a fi protejat de discriminare pe criterii de sex, dreptul la viață, libertate și siguranță a persoanei, inclusiv integritatea fizică și drepturile copilului (când este efectuată la o fată sub 18 ani).

Rețeaua VIF mai atrage atenția că practica testării virginității este o formă de discriminare de gen iar „virginitatea” nu este un termen medical sau științific, ci un concept social, cultural și religios care reflectă discriminarea de gen a femeilor și fetelor, așa cum se arată și în Declarația Comună a Consiliului ONU al Drepturilor Omului (CDO), Agenția ONU pentru Femei și Organizația Mondială a Sănătății (OMS) WHO/RHR/18.15 „Eliminating virginity testing: an interagency statement” din anul 2018.

Despre VIF 

Rețeaua pentru Prevenirea și Combaterea Violenței Împotriva Femeilor (VIF) este o structură informală din România, fără personalitate juridică, ce reunește organizații active în domeniul promovării drepturilor femeilor, al protejării victimelor violenței de gen și al combaterii discriminării pe criterii de gen.

Reteaua VIF - #DeNetestat from DDB Romania on Vimeo.

Etichete: combaterea violentei virginitate teste virginitate incalcarea drepturilor omului examinarea virginitatii fetelor

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
  • Tipărit + digital – 200 de lei
  • Digital – 129 lei
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC
Află mai multe informații despre oferta de abonare.