Newsflash
Știri

Campania „Transplantul înseamnă viață” debutează în 4 octombrie

de Florentina Ionescu - oct. 1 2021
Campania „Transplantul înseamnă viață” debutează în 4 octombrie

Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București anunță că luni debutează campania „Transplantul înseamnă viață”.

Agenția Națională de Transplant (ANT), Universitatea de Medicina și Farmacie „Carol Davila” (UMFCD)  și Universitatea Națională de Arte București vor da startul campaniei „Transplantul înseamnă viață”, luni, 4 octombrie. 

transplant campanie lansare 4 octombrie
Fotografie creată de Vidal Balielo Jr., de la Pexels

Expoziție de pictură

Campania aceasta are ca obiectiv principal responsabilizarea cadrelor medicale pe de o parte, dar și conștientizarea și sensibilizarea populației generale referitor la donarea de organe, se arată într-un comunicat de presă al UMFCD.

Cu această ocazie, va fi organizată, în Holul de Onoare din cadrul Palatului Facultății de Medicină al UMFCD, o expoziție de pictură tematică, realizată de către studenții UNARTE din București.

„Ne-am propus ca prin această campanie să reușim, odată în plus, să implementăm în mentalul colectiv importanța șansei pe care o poate avea fiecare dintre noi în ceea ce, noi ca medici, numim a fi rolul nostru definitoriu, și anume, salvarea vieții, iar donarea de organe este un gest de responsabilitate și, mai mult decât atât, o declarație de iubire adresată vieții, pentru că, dacă iubești viața, vei face totul ca ea să continue prețuind-o ca pe un dar divin pe care fiecare dintre noi l-a primit și pe care îl poate dărui mai departe”, a declarat dr. Radu Zamfir, director executiv al Agenției Naționale de Transplant.

Campania „Transplantul înseamnă viață” își propune sa explice importanța implicării personalului medical în procesul de identificare a posibililor donatori precum și modalitatea și ușurința prin care se realizează în prezent acordul de donare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe