Acasă » ACTUALITATE » Știri
Cadre medicale și pacienți de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”, cu coronavirus

În presă a apărut recent informația că la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni” au fost depistate 16 cazuri de COVID-19 la personalul din această unitate.
Potrivit Agerpres, reprezentanții Spitalului „Bagdasar-Arseni” au confirmat existența celor 16 cazuri, transmițând o informare. Aceste persoane au fost asimptomatice, potrivit sursei citate.
„Confirmăm doar parţial ştirea apărută în presă, în sensul că avem un număr însemnat de colegi depistaţi pozitiv COVID în Secţia de Chirurgie Generală a Spitalului, dar în niciun caz nu putem vorbi despre un focar de infecţie la nivelul întregului Spital Bagdasar. Este vorba despre 16 colegi, între care un medic şi 6 asistente de pe Chirurgie. Cu toţii au fost asimptomatici, cum de altfel au fost şi cei trei pacienţi depistaţi pozitiv”, potrivit informării de la Spitalul „Bagdasar-Arseni”.
Reprezentanții spitalului mai spun în aceeași informare că cei trei pacienţi au fost depistaţi pozitiv la cea de-a doua testare, întrucât la prima au ieşit negativ. Ca urmare a depistării cazurilor de infecție cu coronavirus, s-au luat mai multe măsuri:
- suspendarea internărilor pe Secţia de Chirurgie generală a acestui spital,
- echiparea tuturor pacienţilor şi a personalului din secţie cu echipament de protecţie specific pentru nivelul suspect COVID-19,
- nebulizarea şi decontaminarea secţiei de Chirurgie generală.