Bioetica însă s-a născut în America pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Oncologul Van Renselaer Potter ansamblează cele două cuvinte greceşti cu deosebit potenţial conceptual bios şi ethos, configurând astfel o entitate disciplinară de mare expansivitate, necesară şi chiar şi fascinantă. Bios-ul se referă la natură, în timp ce ethos-ul priveşte spre spirit. Cu câteva decenii bune înainte ca acest mariaj epistemologic să fie oficiat şi oficializat de medicul de peste ocean, Dilthey împărţea lumea ştiinţelor în ştiinte ale naturii (Naturwissenschaften) şi ştiinţe ale spiritului (Geisteswissenschaften); un astfel de clivaj propus de filosoful german avea să fie contrazis, cel puţin pe o porţiune de discurs, de ceea ce am putea numi o explozie a interdisciplinarităţii (în sens de creştere). Acest lucru are temei obiectiv; avem mereu teritorii pe care big science le ia în stăpânire, căutând permanent mai în adâncurile realităţii, îndeosebi a celei umane. Trăim astfel o vârstă (poate de aur chiar) antropocentrică a ştiinţei, însă în această împărţire, feliere a interstiţialităţii, a spaţiului dintre ştiinţe care au certificat de clasicitate, cum ar fi putut spune C. Noica, intervine şi postmodernismul, cu excesul lui de subiectivism, de arbitrar. (...)

Articolul integral îl puteţi citi în ziarul nostru, Viaţa medicală.