Odată cu fugit irreparabile tempus, omul pierde la nivel somatic, dar trebuie să îşi dorească şi să lupte pentru câştigul spiritual. Îmi pare mai simplu să analizez schimbările somatice. Macroscopic, tot ce pot constata e doar apariţia unor fire albe răzleţe. Deşi nu simt nimic special, ştiu că celulele mele au avut o activitate intensă în acest lung an. Unele s-au divizat, s-au transformat, au murit... Din cele ce au murit, mai există molecule ce trăiesc azi în altele, vii. Şi iată că eu mă transform ireversibil pentru că unele celule se nasc, altele mor. Ciclul omenirii redus la scară celulară sau microcosmos în macrocosmos?!

   Unele celule pe care le aveam la începutul anului au dispărut. Îmi e dor de ele. Conştiinţa mă mustră pentru că ştiu: pe unele eu le-am omorât. Da, pe unele le-am omorât atunci când m-am supărat pentru că, în magazin, un om a intrat înaintea mea în rândul ce aştepta la casă, deşi eu ajunsesem primul. Altele au murit atunci când am sărit micul dejun şi am fugit la şcoală. Altele nu au rezistat pentru că atunci când m-au rugat să le acord câteva ore de odihnă, le-am ignorat... Poate că, dacă aş fi fost mai atent cu ele, unele ar mai trăi şi azi.

   Îmi pare rău, dragele mele celule, pentru că v-am supărat şi în acest an. Mi-am aplecat urechea spre ce nu ar fi meritat, mi-am întors ochii spre ceva faţă de care lobul occipital nu ar fi manifestat interes, neprotejându-vă îndeajuns de ceea ce ştiam că vă dăunează. Sper că am învăţat să vă preţuiesc mai mult. În anii ce vor urma, promit să mă străduiesc a avea mai multă grijă de voi!