Newsflash
Știri

Au început înscrierile la H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon

de L. Budin - iun. 10 2022
Au început înscrierile la H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon

Între 17 și 19 iunie, studenții la Medicină, Marketing și Administrarea Afacerilor sunt așteptați să intre în cursa inovării și a tehnologiei, alături de cei de la Automatică și Informatică.

Comunitățile OSC, Hackathons și MedicalManager, împreună cu Asociația Română de Lingvistică Computațională, organizează, în perioada 17-19 iunie, cea de-a doua ediție a H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon, se arată într-un comunicat. 

H3 - Healthcare in Hospitals Hackathon (1)

Conceptul novator se adresează tinerilor – elevi de liceu și studenți - și își propune să valorifice potențialul inteligenței artificiale, cu scopul de a găsi soluții ingenioase, menite să îmbunătățească prin mijloace științifice calitatea vieții pacientului și să reducă impactul erorilor medicale și apariția daunelor din cadrul actului medical.

În cadrul proiectului, studenții vor urmări dezvoltarea unor aplicații centrate pe siguranța și bunăstarea pacientului și vor analiza impactul potențial al proiectelor de transformare digitală asupra mediului de afaceri, alături de mentorii lor.

Generațiile tinere trebuie susținute și încurajate pentru a putea să-și atingă potențialul. Sunt tot mai mulți tineri talentați, cu idei inovative care au nevoie de îndrumare și resurse pentru a obține rezultate remarcabile. Lumea contemporană modelată de tehnologie ne îndeamnă să ne stimulăm constant creativitatea pentru a descoperi și implementa noi soluții digitale în domeniul sănătății. Îi invităm pe toți cei ce își doresc să facă diferența prin acțiunile lor, să se implice alături de noi în proiectul H3 – Healthcare in Hospitals Hackathon”, a declarat Cezar Caluschi, General Manager Oameni și Companii, mentor H3.

Competiția se va desfășura exclusiv online, pe o perioadă de trei zile, iar proiectele finale vor fi prezentate în ultima zi a competiției, sub forma unor „elevator pitches” .

Studenții (...) sunt la curent cu provocările lumii moderne, unde digitalizarea ocupă un rol fundamental în creșterea eficienței oricărui segment de cercetare, cu precădere cel al medicinei, un domeniu esențial vieții”, a precizat Adriana Mînăstireanu, Al Specialist la CGM, mentor H3.

Juriul este format din experți în domeniile sănătății și informaticii, specialiști în marketing și management, personalități din mediul academic, dar și reprezentați de top din mediul de afaceri.

Juriul are următoarea componență: Dan Cristea – președinte al juriului, membru corespondent al Academiei Române; Cipriana Ștefănescu - șef dept. Medicină Nucleară, UMF Iași; Adrian Barna - VP on Software Development, CGM Software Romania; Adrian Covic - Universitatea de Medicină și Farmacie „Gr. T. Popa” Iași; Diana Păduraru - coordonator, Caravana cu Medici Iași; Cătălin Damian - Universitatea Tehnică „Ghe. Asachi” Iași, Facultatea de Inginerie Electrică, Energetică și Informatică Aplicată; Cristian Simionescu - Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Facultatea de Informatică; Mădălin Frunzete - Universitatea Politehnica București, Facultatea de Inginerie Medicală.

Hackathons.ro este o platformă digitală de promovare a inovației și tehnologiilor disruptive în România, care adună o comunitate de profesioniști și experți în tehnologie din diverse domenii de activitate. Lansată în luna mai 2021, platforma comunității promovează informații de specialitate, evenimente și noutăți din domeniu și se adresează atât domeniului educațional -universitar și preuniversitar-, cât și celui de business, se mai arată în comunicat.

Tinerii pasionați de transformarea digitală se pot înscrie completând formularul online până pe 15 iunie.

Rafila: vaccinurile anti-COVID, cea mai spectaculoasă evoluţie din istoria medicinei

IOB: Copacul Luminii, mesaj de speranță pentru pacienții oncologici

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe