Newsflash
Știri

APCR: cronicii au nevoie de anticorpi monoclonali în scop profilactic

de L. Budin - nov. 1 2021
APCR: cronicii au nevoie de anticorpi monoclonali în scop profilactic

Alianța Pacienților Cronici din România (APCR) face apel la autorități, pentru ca și combinația de anticorpi monoclonali cu acțiune lungă, pentru profilaxie, să fie disponibilă în România.

APCR salută pașii făcuți de autoritățile române pentru a aduce în țară anticorpi monoclonali, ca tratament pentru COVID-19, se arată într-un comunicat.

coronavirus-cercetare3

Vă adresăm un apel de a face toate demersurile necesare pentru a avea disponibilă cât mai repede și combinația de anticorpi monoclonali cu acțiune lungă pentru profilaxie, aflați în curs de evaluare la Agenția Europeană a Medicamentului, care să protejeze  pacienții care sunt la risc crescut de infectare cu SARS-CoV-2 și nu pot genera suficienți anticorpi prin vaccinare”, se arată în comunicat.

Pacienții cu sistem imunitar slăbit, așa cum sunt pacienții cronici, vor avea nevoie ca, pe lângă vaccinare, să poată beneficia și de terapie cu anticorpi monoclonali pentru a fi complet protejați.

Este vorba de pacienții diagnosticați cu diferite tipuri cancere, pacienți dializați, persoane cu insulinoterapie sau cu afecțiuni autoimune și inflamatorii (...). Unele tratamente pe care le iau pacienții cronici, prin mecanismul lor de acțiune, pot bloca sistemul imun să producă anticorpii care să îi proteje de infecția cu SARS-CoV-2 și de formele grave de COVID-19”, explică reprezentanții APCR, Cezar Irimia, președinte, și Rozalina Lăpădatu, vicepreședinte.

Agenția Europeană a Medicamentului a anunțat că evaluează mai multe tipuri de anticorpi monoclonali. O categorie are rol terapeutic anti-COVID. Există însă și o categorie nouă de anticorpi monoclonali, cu rol preventiv privind infectarea cu SARS-CoV-2, arată asociația.

Acești anticorpi monoclonali cu acțiune lungă, pentru profilaxie, ar putea proteja pacienții cronici cu risc crescut de infectare.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe