Newsflash
Știri

Aparatură medicală pentru nou-născuţi, donată de preoți Maternităţii din Brăila

de Dorina Novac - mai 17 2021
Aparatură medicală pentru nou-născuţi, donată de preoți Maternităţii din Brăila

Două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru nou-născuţi au fost oferite, pe 15 mai, de Parohia „Sfânta Cuvioasă Parascheva” Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Brăila, pentru dotarea Secţiei de Neonatologie.

aparatura medicala
Sursă imagine: Arhiepiscopia Dunării de Jos // Facebook

„În această perioadă pascală, preoţii de la parohia brăileană «Sfânta Cuvioasă Parascheva», în urma unor consultări cu reprezentanţii acestei unităţi medicale, au achiziţionat două aparte de monitorizare a funcţiilor vitale pentru copiii nou-născuţi, necesare dotării Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului de Obstetrică-Ginecologie din Brăila”, se arată într-un comunicat.

Potrivit reprezentanților Arhiepiscopiei Dunării de Jos, aceste dispozitive medicale sunt esenţiale pentru a-i supraveghea şi salva pe copiii născuţi prematuri şi pe cei care suferă de diverse afecţiuni.

aparatura donata de preoti

„Preotul paroh Ştefan Stan împreună cu cei implicați în activitatea social-filantropică (...) au predat aparatura medicală cu toate accesoriile necesare persoanelor desemnate din cadrul instituției spitaliceşti, iar pe lângă echipamentele medicale achiziţionate special şi donate acestui spital au fost oferite icoane, cărți de rugăciune şi Agheasmă de la sărbătoarea «Izvorul Tămăduirii» personalului medical şi mamelor internate”, se mai arată în comunicat.

Valoarea dispozitivelor medicale dăruite vineri este de 9.000 de lei.

„Parohia şi-a manifestat disponibilitate ca în perioada următoare să mai achiziţioneze pentru acest spital un aparat performant de oxigenoterapie extrem de necesar pacienţilor din cadrul secţiei de terapie intensivă care au nevoie de respiraţie asistată”, au precizat reprezentanții Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe