Newsflash
Știri

Aparat care ajută bolnavii de COVID-19 să respire, folosit la Timișoara

de Dorina Novac - sept. 1 2020
Aparat care ajută bolnavii de COVID-19 să respire, folosit la Timișoara

Pacienții cu COVID-19 de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara sunt ajutați să respire cu ajutorul unui aparat de ventilație non-invazivă.

Medicii secției de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeș” din Timișoara au adaptat o tehnică folosită până acum în cazul bolnavilor cu bronhopneumopatie cronică obstructivă (BPOC) sau a altor boli pulmonare, inclusiv astm bronșic sau boli cardiace, pentru a preveni hipoxia în cazul bolnavilor cu COVID-19.

aparat vuctor babaes timisoara site
Sursă imaghine: Spitalul Victor Babeș Timișoara/ Facebook

 

Potrivit unui comunicat de presă al instituției, pacienților cu dificultăți de respirație li se montează un aparat de ventilație non-invazivă. Cu ajutorul acestui dispozitiv, efortul respirator scade, iar pacientul respiră mult mai ușor.

„Beneficiul pe care-l aduce dispozitivul este foarte mare și asta pentru că pacienții aflați la limita terapiei intensive reușesc după câteva zile să respire mult mai bine și astfel putem evita mutarea lor în Secția de Terapie Intensivă, evităm ventilarea mecanică sau chiar intubarea lor”, a precizat Ciprian Gîndac, medic primar ATI, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara.

Sursa citată precizează că aparatul non-invaziv pentru respirație este elementul intermediar între masca simplă de oxigen și ventilația mecanică.

aparat covid victor babes timisoara

Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara beneficiază de 20 de asemenea dispozitive care, în prezent, sunt utilizate, în cea mai mare parte, de pacienții COVID-19 cu forme ușoare sau moderate care au dificultăți de respirație.

„Practic, prin folosirea acestui aparat, încercăm să descongestionăm Secția de Terapie Intensivă. Sunt pacienți aflați la limita criticului, dacă putem spune așa. După câteva zile de folosire a acestui dispozitiv, pacienții pot să revină la masca de oxigen și să rămână în salon, fară a fi nevoie de transferul lor la ATI, care presupune, de cele mai multe ori, folosirea ventilației mecanice”, a adăugat Ciprian Gîndac.

Astăzi, în secția de Terapie Intensivă a Spitalului de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Victor Babeș Timișoara sunt internați doisprezece pacienți. În zonele roșii, COVID-19, ale spitalului, aparatul este folosit pentru cinci pacienți.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe