Newsflash
Știri

Ajutor japonez în criza imunoglobulinei

de Florentina Ionescu - ian. 24 2020
Ajutor japonez în criza imunoglobulinei

Compania farmaceutică Takeda, care și-a deschis birouri și în România, a anunțat că va aduce în țară 10 kilograme de imunoglobuline, cantitate care va fi relocată din Marea Britanie.

criza imunoglobulinelor
Foto: biospace.com

Aceasta s-ar adăuga cantității pe care o poate procura statul român de la alți producători, explică reprezentanții asociațiilor de pacienți cu astfel de nevoi. „Anul trecut am avut aproximativ 170 de kilograme de imunoglobulină, iar anul acesta se estimează că se aduc 220 de kilograme. Nevoia reală este undeva la 600 de kilograme pe an”, a declarat Rozalina Lăpădatu, președinta Asociației Pacienților cu Afecțiuni Autoimune.

Un lucru important în privința acestor medicamente derivate din plasmă și sânge este faptul că alocarea lor se face cu un an înainte, astfel că este esențial ca autoritățile să știe din timp care este necesarul real.

„Am reușit să realocăm o parte din cantitatea alocată pentru Marea Britanie, ce va fi disponibilă pacienților din România începând cu anul acesta. De anul viitor va debuta alocarea noastră formală, pe termen lung, în cadrul căreia vom oferi cantități semnificative de imunoglobuline în România: 60 de kilograme în 2021, cantitate ce va crește până la 90 de kilograme în 2022”, a declarat Dominika Kovacs, country managerul companiei japoneze.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe