În ţara Gorjului a fost văzut un sfânt hălăduind prin pajişti şi livezi. Pare o căpiţă de fân (şi totuşi nu e numai…); cataligele pe care se sprijină ar spune că-i un patruped (dar verticalitatea?); năframa albă de pe creştet şi colacul (de cauciuc?) negru (aureolă de întuneric?) ar spune parcă de un beduin ori de un prinţ al deşertului (dar pădurea de foioase din jur?); umbra prelungă – covor de răcoare în iarba verde-verde peste care frunzele învaţă cum să cadă – şi-o linişte de început de lume (lume care a prins a înţelege rostul gardului dintre „al meu“, „al tău“ – vremelnicii în landul veşniciei: acolo unde s-a ivit Brâncuşi). (...)