Acesta este numele proiectului, lansat la 13 aprilie a.c., care îşi propune să ofere tinerilor (15–25 de ani) informaţii corecte despre HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viaţă mai sănătos, un comportament responsabil şi o atitudine nediscriminatoare faţă de persoanele infectate cu HIV. Adresându-se mai multor grupuri-ţintă (elevi, cadre didactice, personal medical), acesta urmăreşte realizarea unei puternice campanii de responsabilizare socială şi de luptă împotriva stigmatizării. (...)
 "> „Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“ - Viața Medicală
Newsflash
Știri

„Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“

de Dr. Maria DRAGOTĂ - apr. 23 2010
„Abordări integrate de prevenire HIV/SIDA în România“

   Acesta este numele proiectului, lansat la 13 aprilie a.c., care îşi propune să ofere tinerilor (15–25 de ani) informaţii corecte despre HIV/SIDA, pentru a-i motiva să adopte un stil de viaţă mai sănătos, un comportament responsabil şi o atitudine nediscriminatoare faţă de persoanele infectate cu HIV. Adresându-se mai multor grupuri-ţintă (elevi, cadre didactice, personal medical), acesta urmăreşte realizarea unei puternice campanii de responsabilizare socială şi de luptă împotriva stigmatizării. (...)

 

   Proiectul este implementat de un parteneriat între Fundaţia Tineri pentru Tineri şi alte patru organizaţii neguvernamentale (Asociaţia Română pentru Promovarea Sănătăţii, Asociaţia Română Anti-SIDA, Uniunea Naţională a Organizaţiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA, Fundaţia Alături de Voi România şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării) şi este finanţat printr-un grant oferit de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE (Spaţiul Economic European), fiind unul din proiectele individuale în componenta granturi, aria „Sănătate şi ocrotirea copilului“.
   Împărţit în trei componente majore, vizează o intervenţie integrată de prevenire în rândul populaţiei generale de tineri: intervenţii în comunitate prin comunicare interpersonală; campanie mass-media; instruirea autorităţilor locale, a profesioniştilor din sănătate (medici), educaţie (profesori, consilieri psihopedagogi şi educatori între egali – peer educators) şi a jurnaliştilor. Implementarea efectivă a programelor se desfăşoară în 10 judeţe-ţintă (Bucureşti, Bacău, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi, Mureş, Neamţ, Timiş şi Vaslui) şi presupune: realizarea de materiale de informare–educare–comunicare; instruirea educatorilor între egali, a cadrelor didactice, a personalului medical şi jurnaliştilor; activităţi de prevenire şi promovare a comportamentelor
responsabile în şcoală şi în afara şcolii.
   Rezultate anticipate: implementarea unei campanii de prevenire HIV/SIDA adresată tinerilor (110.000 de tineri vor beneficia de activităţi de comunicare interpersonală, în şcoală şi în afara şcolii); transmiterea de mesaje de combatere a discriminării către populaţia generală prin mass-media: 160.000 de tineri; instruirea profesioniştilor (cadre didactice, medici, jurnalişti) şi a populaţiei afectate de HIV/SIDA: 1.418 profesionişti.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe