Newsflash
Știri

A doua prelevare de organe de anul acesta la Târgu Mureș a avut loc recent

de Florentina Ionescu - sept. 6 2021
A doua prelevare de organe de anul acesta la Târgu Mureș a avut loc recent

Recent, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Târgu Mureș, doi oameni au fost salvaţi de pe listele de aşteptare, în urma unor proceduri de prelevare de organe de la un pacient în moarte cerebrală.

Reprezentanții Agenției Naționale de Transplant (ANT) au transmis vineri, 3 septembrie, sincere condoleanţe, mulţumiri şi profund respect familiei unui pacient aflat în moarte cerebrală, care au făcut un gest altruist în ceea ce privește donarea de organe. 

targu mures spital clinic de urgenta

Prin această decizie dificilă, familia pacientului aflat în moarte cerebrală a oferit speranţă la viaţă pentru doi semeni necunoscuţi care aşteptau un transplant renal, se arată pe pagina oficială a Agenției Naționale de Transplant.

Echipa chirurgicală a Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, condusă de dr. Andrei Tomuţa, a realizat intervenţia de prelevare a rinichilor, potrivit ANT. 

Astfel, la Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj, echipele de transplant conduse de dr. Silviu Moga şi dr. Dan Pop, cu sprijinul echipei ATI condusă de dr. Raluca Burileanu, au încheiat cu succes intervenţiile de transplant renal. Doi pacienţi, de 49 de ani şi de 52 de ani, aflaţi de mai mult timp în dializă, au primit această a doua şansă la viaţă.

„Şansa la viaţă pentru unii dintre semenii noştri depinde de decizia altor oameni de a fi de acord să le ofere această şansă. În spatele fiecărui acord, care va duce la vieţi salvate prin transplant, se află efortul personalului medical implicat în activitatea de declarare şi donare, în general personalul secţiei ATI şi  coordonatorul de transplant. Mulţumim echipei de coordonatori de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş , formată din  Dr. Mihai Morariu - kdp, alături de coordonatorul de transplant As. Andrei Burghelea, care a facut posibil să apară speranţa în sufletul altor 2 oameni. Este a doua prelevare de organe de anul acesta la Tg. Mureş”, au transmis reprezentanții Agenţiei Naţionale de Transplant.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe