Newsflash
Știri

400 de copii din România, diagnosticaţi anual cu cancer

de Cristina GHIOCA - feb. 8 2019
400 de copii din România, diagnosticaţi anual cu cancer

Jumătate din copiii diagnosticaţi cu cancer în România ajung la oncolog în stadii avansate ale bolii, potrivit Registrului Naţional al Cancerelor la Copil în România.

În perioada 2010–2015, incidenţa cancerului la copil, în ţara noastră, s-a menţinut în jurul mediei de 9,86 la 100.000 de persoane.
p.2

Registrul, lansat la începutul acestei luni, la București, conţine o analiză completă a datelor adunate la nivel naţional privind cazurile de cancer la copii și tineri în perioada 2010–2017. Anual, în ţara noastră, aproape 400 de copii și adolescenţi sunt diagnosticaţi cu cancer. Cel mai des întâlnită formă este leucemia (31%), care, împreună cu limfoamele (15%), reprezintă aproape jumătate din cazurile noi de cancer. Acestea sunt urmate de tumorile sistemului nervos central și periferic (unul din cinci cazuri) și de tumorile oaselor și ale părţilor moi (unul din șase cazuri).

Cea mai mare rată de mortalitate din UE

Zilnic, 140 de români mor din cauza cancerului, deoarece boala este diagnosticată în stadii tardive, a spus Cezar Irimia, președintele Federaţiei Asociaţiilor Bolnavilor de Cancer (FABC), în contextul Zilei mondiale de luptă împotriva cancerului, marcată, anual, la 4 februarie. Acesta a subliniat că principalul motiv pentru care cancerul este diagnosticat tardiv este lipsa programelor naţionale de informare și screening – Planul Naţional de Oncologie, ar putea fi instrumentul care să facă ordine în acest domeniu în România.
Reprezentanţii Colegiului Medicilor din România au atras atenţia că, din cauza deficienţelor sistemului de sănătate, România are cea mai mare rată de mortalitate prin cancer din Uniunea Europeană. Numărul insuficient de medici, subfinanţarea programului de oncologie sau politicile neinspirate din domeniul sanitar sunt doar câţiva dintre factorii care contribuie la această situaţie.
Cele mai recente date GLOBOCAN arată că, în ţara noastră, anul trecut, s-au înregistrat 83.461 de cazuri noi de cancer și peste 50.000 de decese. Potrivit raportului, cancerul va deveni principala cauză de mortalitate la nivel global și cea mai importantă barieră pentru creșterea speranţei de viaţă în secolul XXI. Estimările arată că, până în 2040, la nivel mondial, se vor înregistra 27,5 milioane de cazuri noi de cancer.

Recomandări pentru depistarea precoce a bolii

Anul acesta, de Ziua mondială de luptă împotriva cancerului, a fost inaugurată campania „I Am and I will”. Cu o durată de trei ani, proiectul pune accentul pe încurajarea acţiunilor individuale cu impact în reducerea poverii globale a cancerului. Iniţiatorii campaniei consideră că acest lucru se poate realiza prin diagnostic precoce și screening. Potrivit acestora, cele mai multe cazuri de cancer pot fi depistate precoce. Dacă afecţiunea este descoperită din timp și tratată corespunzător, rata de supravieţuire la cinci ani este mult mai mare comparativ cu cazurile depistate în stadii avansate. De asemenea, depistarea precoce poate reduce semnificativ costurile de tratament. Studii efectuate în ţările cu venituri mari arată că tratarea pacienţilor diagnosticaţi din timp costă de două până la de patru ori mai puţin decât cea a bolnavilor depistaţi în stadii avansate ale bolii.
Iniţiatorii campaniei au explicat că, pentru îmbunătăţirea depistării precoce, a screeningului și diagnosticării, este necesar ca toate guvernele lumii să pună în aplicare recomandările în domeniu ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Acestea presupun: introducerea unor măsuri pentru reducerea stigmatizării și îmbunătăţirea conștientizării publice în ceea ce privește semnele și simptomele cancerului; implementarea unor programe de screening rentabile; îmbunătăţirea sistemului de servicii acordate bolnavilor de cancer și creșterea investiţiilor în capacităţi de diagnosticare a bolii.

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe