Manifestările desfăşurate în decembrie anul
trecut sub egida Zilelor UMF „Gr. T. Popa“ Iaşi au prilejuit, pe parcursul a
patru zile, o serie de dezbateri pe teme de actualitate în medicină,
conferinţe, comunicări ştiinţifice şi lansări de carte medicală. Tema principală
a fost sărbătorirea a 135 de ani de la înfiinţarea instituţiei de învăţământ
superior medical din Iaşi. Prof. dr.
Eugen Târcoveanu (foto), de la
Facultatea de Medicină a UMF Iaşi, face o scurtă incursiune în parcursul de
peste un secol al universităţii, referindu-se şi la două dintre cărţile lansate
cu această ocazie: Terapeutica medicală
(prof. dr. Gabriel Ungureanu şi prof. dr. Adrian Covic) şi Societatea de Medici şi Naturalişti (prof. dr. Dana Baran).
Începuturile învăţământului medical
ieşean
– În discursul rostit la lansarea
uneia dintre cele şase cărţi prezentate aici, aţi făcut o pledoarie interesantă
pentru tradiţia şcolii ieşene de medicină…
– Aşa este. În această perioadă se sărbătoresc 135 de ani de existenţă a
Facultăţii de Medicină din Iaşi. Începutul a fost dificil. Din lipsa de orizont
a unora, dar mai mult cu voia altora, însemnele şcolii medicale au fost excluse
din codul genetic al primei universităţi româneşti care, în 1860, se întemeia
la Iaşi. În pofida pledoariilor consecvente ale lui M. Kogălniceanu, care
susţinea că: „(...) Negreşit, ţara are nevoie de jurişti, de filozofi, doctori
ai dreptăţii şi doctori ai înţelepciunii. Însă ţara are trebuinţă de doctori ai
trupului, de medici“ şi, mai ales, a faptului că învăţământul medical din Iaşi
avea experienţă şi chiar tradiţie, Facultatea de Medicină nu a avut şanse să se
nască decât cu aproape două decenii mai târziu, în 1879. Şi atunci, nu ca o
medalie conferită medicinii ieşene pentru contribuţia în Războiul de Independenţă,
ci ca un contract-angajament pentru vindecarea rănilor făcute de război.
Nuclee de învăţământ medical au
existat la Iaşi încă din 1757, când a fost atestată înfiinţarea Spitalului „Sf.
Spiridon“, baza viitoarelor clinici universitare. În 1834, I. Czihac amintea,
la un congres al naturaliştilor de la Freiburg, despre înfiinţarea unui „curs
chirurgical“ la Iaşi. În 1842, Gh. Cuciureanu propunea înfiinţarea unei
facultăţi de medicină în cadrul Epitropiei „Sf. Spiridon“. În 1852, doctorul
Anastasie Fătu înfiinţa Institutul Gregorian (şcoală de moaşe), nucleu al
viitoarei clinici obstetricale, iar în 1859, doctorul N. Negură deschidea
oficial, în localul Academiei, un curs de chirurgie care inaugura învăţământul
medical universitar în limba română. Cursurile s-au deschis la 1 decembrie
1879, când Leon Sculy a ţinut prima lecţie de anatomie în actualul local al
Universităţii de Medicină.
Aşa a început facultatea noastră,
cu doar 14 studenţi şi doi profesori,
din care unul, renumitul savant Petru Poni, preda chimie ca titular al
Facultăţii de ştiinţă. Baza clinică a facultăţii a fost găzduită cu multă
largheţe de Epitropia Spitalelor „Sf. Spiridon“ din Iaşi. Inegalabilii
precursori ai învăţământului medical românesc, Leon Sculy (primul decan al
facultăţii), Ludovic Russ senior, Aristide Peride, Ludovic Russ junior,
Constantin Botez, Emanoil Riegler, Th. Philipescu, G. Socor, V. Bejan, G.
Bogdan şi alţii, au înscris, prin truda şi experienţa lor, şcoala de medicină
de la Iaşi încă de la începuturi, la cote europene şi universale. Aşa se şi
face că, prin discipolii lor, absolvenţi ai tinerei facultăţi din Iaşi, Ion
Tănăsescu, A. Brăescu, Elena Puşcariu, şcoala medicală ieşeană se impune în
domeniul chirurgiei, patologiei nervoase, oftalmologiei. Aceşti premergători
vizionari au avut ideea genială de a înfiinţa în 1833 Societatea de Medici şi
Naturalişti (SMN) din Iaşi, prima
societate ştiinţifică modernă de tip european din ţările Române.
– Ce rol a jucat SMN în
învăţământul medical ieşean?
– SMN a fost prima societate academică care a dezvoltat învăţământul
superior şi primele instituţii de acest tip: Academia Mihăileană (1835),
Universitatea din Iaşi, prima din principate (1860), Facultatea de Medicină
(1879). Tot SMN a editat şi prima revistă medicală din ţările Române „Buletinul
Societăţii de Medici şi Naturalişti din Iaşi“ (în 1887), denumită apoi în 1924
„Revista Medico–Chirurgicală. Buletin al Societăţii de Medici şi Naturalişti
din Iaşi“, tipărită în limbile franceză şi română. Astfel se conturează un
triunghi sacru, perfect echilibrat format de turnul Epitropiei „Sf. Spiridon“,
sediul SMN şi Facultatea de Medicină, în aria căruia se găseşte Poarta
Nădejdii, la care priveşte Gr. T. Popa, unde astăzi se adună studenţii
medicinişti pe esplanada consacrată Marii Uniri.
Perioada
de aur a Universităţii
– Între cele două războaie
mondiale, prin facultate au trecut mari personalităţi ale medicinii şi culturii
româneşti. Ce ne puteţi spune despre acea perioadă?
– Datorită dobândirii unui mare prestigiu în ţară şi străinătate, rolul
Facultăţii a crescut substanţial după Marea Unire din 1918, când a primit
studenţi din marile provincii româneşti, Basarabia şi Bucovina. Astfel, între
cele două războaie mondiale, cifra de şcolarizare a fost de 1.388 de studenţi.
Aceasta a fost şi perioada de aur a facultăţii, când aici s-au format mari
personalităţi ale medicinii şi culturii româneşti, precum: E. Mironescu –
profesor de clinică dermatologică şi scriitor, Gh. Tudoranu – profesor de
patologie şi clinică medicală, publicist şi scriitor şi Gr. T. Popa, patronul
universităţii noastre, cel care a descoperit sistemul port hipofizar. Multe
alte nume de marcă din medicina românească s-au format pe băncile facultăţii în
acea perioadă.
În 1948, ca efect al reformei învăţământului,
facultatea s-a transformat în Institut de Medicină, în cadrul căruia au fost
incluse mai multe facultăţi: Medicină generală, Pediatrie, Igienă, Farmacie. În
1960 s-a înfiinţat Facultatea de Stomatologie.
– Cum
au decurs lucrurile după evenimentele din decembrie 1989?
– În 1991, instituţia noastră a
devenit Universitatea de Medicină şi Farmacie „Gr. T. Popa“, în cadrul căreia
au apărut noi specializări: Facultatea de Bioinginerie medicală şi Colegiul de
tehnică dentară (1993), Colegiul de asistente pentru stomatologie, Colegiul de
asistente medicale, Colegiul de balneokinetoterapie (1999). A sporit numărul de
studenţi şi cadre didactice, în anul universitar 2002/2003 înregistrându-se
peste 5.300 de studenţi îndrumaţi de 950 de cadre didactice. În anul
universitar în care ne aflăm, universitatea pregăteşte peste 8.500 de studenţi
– din care mai bine de 2.500 sunt străini –, cca 2.200 de rezidenţi, 265 de
masteranzi şi 344 de doctoranzi. Un succes deosebit îl înregistrează seriile de
limbă franceză. Aproape toate cadrele didactice au efectuat specializări în
străinătate. De asemenea, a crescut substanţial participarea noastră la
manifestările ştiinţifice internaţionale. Proiectele naţionale şi
internaţionale întregesc activitatea universităţii şi o menţin în circuitul
ştiinţific internaţional.
– În
câteva cuvinte, ce înseamnă Terapeutica
medicală, tratat care s-a lansat în cadrul acestor manifestări, pentru
medicina zilelor noastre?
– Tratatul, apărut în 2014 la editura
Polirom, sub redacţia prof. dr. G. Ungureanu şi prof. dr. A. Covic, se află la
a treia ediţie, prima fiind publicată în 1993, iar a doua în 2000. Lucrarea de
faţă este o oglindă a realizărilor medicinii moderne şi o sinteză a progreselor
pe care specialităţile medicale le-au înregistrat în ultimii ani. Pe parcursul
a aproape 900 de pagini, tratatul, structurat în 82 de capitole, reuneşte o
largă colaborare locală (41 de autori) şi pune la dispoziţia specialiştilor
cele mai noi date de patologie medicală. În afara principalelor afecţiuni
medicale şi unele chirurgicale întâlnite în practica medicală curentă, de la
astmul bronşic la osteoporoză, tratatul conţine şi alte capitole, extrem de
utile medicinii actuale: terapia genică, particularităţile terapeutice la
vârstnici, patologia iatrogenă, educaţia terapeutică a pacientului, probleme de
etică în terapeutica medicală. Maniera de prezentare este foarte clară şi uşor
asimilabilă: definiţie, pondere epidemiologică, rapel fiziopatologic, probleme
de diagnostic, explorări, clasificări utile, profilaxie şi, în detaliu,
tratamentul de obicei multidisciplinar, la zi, bine sistematizat, cu valoare de
ghid de bună practică. Cartea, bazată pe o bogată experienţă de practică
medicală şi pe studiul unei bibliografii recente (400 de indici bibliografici)
este uşor de parcurs datorită stilului concis, ordonat şi clar. Bogăţia şi
precizia noţiunilor conferă lucrării un caracter academic.
– Cui se adresează?
– Se adresează în principal interniştilor, dar şi rezidenţilor,
medicilor specialişti din domenii înrudite, precum şi tuturor acelora care vor
să-şi completeze cunoştinţele în medicină internă.
Consacrarea
SMN şi prestigiul medicului în România
– Cum este structurată cartea
scrisă de prof. dr. Dana Baran?
– Este o lucrare, intitulată „Societatea de Medici şi Naturalişti Iaşi,
1833 – Prima Academie europeană a spiritului naţional“, recent realizată de
prof. univ. dr. Dana Baran, de la UMF ,,Gr. T. Popa“ din Iaşi, care face o
sinteză cuprinzătoare, la zi, a acestei organizaţii profesionale – SMN –,
iniţiate în 1830 de doctorii Iacob Czihac şi Mihail Zotta, cu sprijinul lui Gh.
Asachi şi a unei părţi a autorităţilor vremii. Pe parcursul a peste 200 de
pagini, sunt puse în evidenţă principalele caracteristici ale amintitei
instituţii, pe nedrept ajunsă într-un con de umbră în anii din urmă. Autoarea a
identificat 12 priorităţi naţionale şi patru direcţii cardinale care au
consacrat SMN drept o adevărată academie de ştiinţe, începătoare a culturii
moderne autohtone, printre care: introducerea spiritului critic-ştiinţific în
Principate; organizarea întâiului Muzeu istorico-natural; promovarea
agriculturii şi industrializării; iniţierea celei dintâi expediţii ştiinţifice
de grup pentru explorarea, descrierea şi clasificarea faunei, florei, mineralelor,
resurselor hidrice, geografiei şi etnoiatriei; încurajarea primelor studii
geologice (calcarele de la Repedea) şi subvenţionarea cercetărilor arheologice
de la Cucuteni; utilizarea limbii române în ştiinţă şi îmbogăţirea sa prin cele
dintâi manuale şi periodice istorico-naturale şi medicale, pe care membrii de
vază ai SMN le-au editat.
Tot
din această lucrare aflăm că SMN a lansat proiectul unui prim observator
astronomic în Principate; a inaugurat întâia Grădină Botanică din ţară; a fost
întâia societate ştiinţifică implicată în lupta de emancipare naţională şi
Unire, susţinând alegerea lui Alexandru Ioan Cuza drept candidat la tronul
Moldovei. Această primă societate academică a stimulat profesionalizarea vieţii sociale româneşti, a ştiinţelor naturii,
agriculturii şi, cu precădere, a medicinii şi farmaciei. SMN şi-a alăturat,
astfel, primele societăţi de specialitate şi publicaţiile lor: Societatea
medico-militară, Societatea farmaciştilor, Societatea română de neurologie,
psihiatrie, psihologie şi endocrinologie, Societatea de pediatrie, Societatea
de oftalmologie. Printre membrii săi s-au aflat şi personalităţi internaţionale
remarcabile: Humboldt, Haeckel, Berzelius, Koch, Poincaré, A. Proust, R.
Bright, E. Ludwig, Lucas-Championnière ş.a.
Redactată
cu deosebită acurateţe şi claritate, cartea consemnează toate momentele-reper
din istoria SMN şi a Revistei
Medico-Chirurgicale, pe care o editează şi în prezent, jurnalul fiind
recenzat în baze de date internaţionale importante.
– Aminteaţi,
în timpul discursului dumneavoastră, de prestigiul medicului. Mai este medicul
respectat astăzi? Ne putem baza pe
tânăra generaţie de medici?
– Prestigiul medicului în România s-a erodat
mult. Un studiu a demonstrat, de exemplu, că cei 220.000 de medici care au
părăsit România au avut ca prim motiv lipsa respectului. De ce îi respecta
Europa? De ce nu apare nimic critic despre „nenorociţii de doctori care
lucrează în spitalele groazei“. Este o întrebare.
Sensul
istoriei este să investeşti în tânăra generaţie. Pentru Europa este simplu să
iei din România doctori bine pregătiţi, dispuşi să muncească unde ai lor nu
vor, să-i plăteşti normal (efort financiar minim), pe care să-i respecţi (nu
costă nimic) şi să le oferi condiţii de muncă normale (care existau deja) fără
să investeşti nimic. Soluţia ca să-i facem să rămână sau să revină în ţară este
simplă: respect, dotare, salarii decente după pregătirea, efortul şi meritele
pe care le au. O societate normală funcţionează atât timp cât respectă
valoarea, munca, iniţiativa.