Newsflash
Știri

Starea pacienţilor răniţi în accidentul rutier din Bulgaria rămâne gravă

de L. Budin - aug. 8 2022
Starea pacienţilor răniţi în accidentul rutier din Bulgaria rămâne gravă

Trei pacienţi se află la Secţia de Terapie Intensivă, iar doi în saloane postoperatorii (terapie intensivă intermediară), arată reprezentanții Spitalului Floreasca din Capitală.

Pacienţii internaţi la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti - Floreasca în urma accidentului rutier produs sâmbătă noaptea în Bulgaria se află în continuare în stare gravă, în acest moment fiind stabili din punct de vedere al funcţiilor vitale, a anunţat unitatea sanitară, citată de Agerpres

pacienta-ati

Potrivit unei informări a spitalului, trei pacienţi se află la Secţia de Terapie Intensivă, iar doi în saloane postoperatorii.

Echipele multidisciplinare compuse din medici de terapie intensivă, chirurgie generală, ortopedie, neurochirurgie îi supraveghează permanent pe aceşti pacienţi, adaptând tratamentul în funcţie de evoluţia lor, inclusiv intervenţii chirurgicale în zilele care urmează”, au precizat reprezentanții Spitalului Floreasca.

În accidentul produs sâmbătă, 6 august, în zona Veliko Târnovo din Bulgaria, cinci români au fost răniţi şi trei au murit. Românii călătoreau cu un autocar la bordul căruia se aflau 25 de pasageri.

Patru elicoptere au fost trimise pentru a aduce răniţii români în ţară.

În urban există un medic la 171 de locuitori, iar în rural, unul la 1.594 de locuitori

MS vrea să asigure cadrul care să permită raportarea infecţiilor nosocomiale

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe