Autentificare

Dacă ești abonat medichub.ro, autentificarea se face cu adresa de E-mail și parola pe care le utilizezi pentru a intra în platformă.
Abonează-te la „Viața medicală” ca să ai acces la întreg conținutul săptămânalului adresat profesioniștilor din Sănătate!

Căutare:

Căutare:

Acasă  »  SPECIALITĂȚI

Victimele sistemului de sănătate

Viața Medicală
Dr. Marius I. UNGUREANU vineri, 15 septembrie 2017
     Acum câțiva ani, în timpul conferinței anuale a Asociației europene de management sanitar, am intrat din greșeală în altă sală decât cea în care se desfășura sesiunea pe care voiam să o audiez. M-am așezat cuminte pe un scaun din spatele sălii, cu gândul să mă ridic politicos după prima prezentare și să îmi caut sala în care voiam, de fapt, să ajung. Prezentarea a început cu relatarea poveștii unei asistente medicale din Statele Unite care a administrat din greșeală o doză de medicament de zece de ori mai mare unui bebeluș internat în secția de terapie intensivă. Asistenta, cu o carieră ireproșabilă, de altfel, a raportat la scurt timp incidentul. Imediat a fost escortată din spital, fiind concediată după câteva săptămâni. Lunile care au urmat au însemnat o luptă teribilă a asistentei cu investigațiile asupra faptei comise, remușcările proprii și teama de a nu mai putea fi angajată nicăieri niciodată. În cele din urmă, asistenta nu a mai găsit resursele necesare să facă față presiunii și s-a sinucis.
     Protagonista acestui incident ilustrează conceptul de victimă secundară (second victim), concept dezvoltat mai ales de Albert Wu, profesor la Johns Hopkins University. Conform acestuia, în cazul unui incident care a rezultat dintr-o eroare medicală, există trei tipuri de victime: victima primară (pacientul în legătură cu care s-a greșit), victima secundară (cadrul medical care a produs eroarea medicală) și victima terțiară (instituția în care a fost produsă eroarea). Desigur, în cazul unei erori medicale, victima primară și suferința ei se află de cele mai multe ori în atenția tuturor. Dar ce se întâmplă cu victimele secundare?
     În Statele Unite, unde conceptul este relativ cunoscut deja, există mecanisme de sprijin pentru cadrele medicale care au fost victime secundare. Prin programul „Caring for the Care Giver” de la Johns Hopkins University, cadrele medicale sunt învățate cum să răspundă unui incident nedorit sau să ofere sprijin unui coleg care a trecut printr-o asemenea situație.
     Am plecat de la conferință marcat de prezentarea la care am asistat din întâmplare. Ajuns înapoi în România, le-am scris autorilor prezentării și am cerut mai multe detalii, cu gândul să colectez, împreună cu colegii mei, date din România. Echipa din Belgia, care colabora deja cu Albert Wu, ne-a împărtășit din experiența pe care au avut-o în timpul colectării datelor. Mi-aduc aminte că, la finalul uneia din discuțiile purtate pe Skype, una dintre cercetătoare ne-a dat un sfat practic pentru când urma să intervievăm cadrele medicale: să avem batiste la noi. Multe batiste. Pentru că, din experiența lor, rememorarea incidentelor la care participanții în studiu au luat parte le producea o emoție copleșitoare, chiar dacă evenimentele avuseseră loc cu ani în urmă.
     Pregătiți cu designul de studiu și ghidul de interviu, am început să explorăm informal cât de ușor ne va fi să înrolăm participanți în studiu. Dar nu ne-a luat mult până să ajungem la o concluzie tristă: nu vom avea pe cine intervieva. Nimeni – sau aproape nimeni – în România nu va vorbi despre traumele prin care a trecut în urma unei erori medicale.
     A vorbi echilibrat și rațional despre erori medicale în România este tabu. Sentimentul este produs și întreținut de așa-zisele somități, autoproclamații dumnezei ai medicinei românești, care – declarativ – nu greșesc niciodată. În acest climat în care a greși este incalificabil și neomenesc, dar în care acești dumnezei produc erori fatale, nu e de mirare că dramele cadrelor medicale care totuși își cunosc limitele și admit că au greșit se consumă, inevitabil, în propriul suflet. Sistemul, colegii, media – nimeni nu este pregătit să le recunoască și să ofere un minim sprijin.
     Situația victimelor secundare în sistemul de sănătate din România este în multe privințe similară cu situația de acum câțiva ani a infecțiilor nosocomiale. Până recent, oficial, raportam rate ireale ale infecțiilor nosocomiale, deși cu toții știam cum stau lucrurile în realitate. A trebuit să intervină o tragedia precum cea de la Colectiv pentru a fi forțați să privim în față o realitate incomodă: spitalele românești colcăie de bacterii. Putem doar să sperăm că schimbarea opticii în privința recunoașterii erorilor medicale și a întregului șir de efecte produse se va întâmpla organic, printr-un proces susținut de organizațiile profesionale și ceilalți factori implicați, și nu ca urmare a unor tragedii.
     O tranziție înspre o asumare mult mai onestă a erorilor medicale nu va fi un proces deloc ușor în România. Vedem cum, zi de zi, sistemul de sănătate este zdruncinat de scandaluri de corupție și incompetență și, odată cu el, încrederea populației în cadrele medicale. În asemenea condiții, este clar că soluțiile încercate până acum nu pot rezolva problemele la care s-a ajuns. Profesioniștii din sănătate sunt chemați să-și analizeze starea ca grup, să discearnă griurile, să-și cearnă elitele și să dea un restart în relația cu pacienții și societatea. Profesioniștii onești din sănătate, din toate generațiile, de la studenți mediciniști până la medici pensionari, sunt chemați să catalizeze transformarea înspre mai bine a profesiei medicale, conștienți că mai bine nu înseamnă niciodată perfect. Când populația va vedea aceste eforturi autentice din partea corpului medical, nu există nicio îndoială că va deveni partener al cadrelor medicale și nu un inamic, cum este astăzi percepută. În definitiv, fie pacienți, fie cadre medicale, suntem cu toții victimele sistemului.

Etichete: Sănătate publică și management

Abonează-te la Viața Medicală

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Avem două tipuri de abonamente anuale:
• Tipărit + digital – 180 de lei
• Digital – 115 lei

Prețul include TVA și taxele poștale de expediere a ziarului.
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
• Colegiul Medicilor Dentiști din România – 5 ore de EMC
• Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
• OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
• OAMGMAMR – 5 ore de EMC