Cu 14 milioane de cazuri noi la nivel
mondial (din care 2,6 în Europa) și 8,2 milioane de decese anual (în 2012)1,
cancerul reprezintă una cele mai mari probleme de sănătate publică și o
prioritate majoră pentru decidenții din toate țările. Estimările arată că, în
lipsa unor programe eficiente de control al cancerului, numărul cazurilor noi
poate crește cu 70% în următoarele două decade2, costurile aferente
ajungând la un nivel dificil de gestionat chiar și în cazul țărilor cu programe
de sănătate bine dezvoltate (și bine finanțate). Deja, în 2009, costurile
asociate cancerului în Uniunea Europeană au fost estimate la 126 de miliarde de
euro3.
Pentru
a lupta împotriva cancerului, Consiliul Europei a inițiat încă din 1985 primul
program „Europe Against Cancer”; al doilea (1990–1994) cuprindea deja 38 de
acțiuni în cadrul celor trei linii prioritare: prevenirea cancerului (cu
acțiunea prioritară lupta împotriva fumatului), detectarea precoce și
screeningul sistematic, respectiv asigurarea calității în tratament. Planurile
de acțiune ulterioare au întărit și dezvoltat aceste direcții. Programele de
control al cancerului implementate au făcut ca, la nivel european, începând cu
anii ʼ90, mortalitatea prin cancer să scadă continuu (de la 202 în 1990 la
165/100.000 de locuitori în 2012 – mortalitatea standardizată prin cancer)4,
dovedind eficiența acestor programe.
Programele
de control al cancerului cuprind un continuum de servicii. Rezoluția
Parlamentului European din 10 Aprilie 2008 cu privire la combaterea cancerului
în Uniunea Europeană extinsă, invita „(...)statele membre să ia măsuri adecvate
cu privire la prevenirea, depistarea precoce, diagnostic și tratament, inclusiv
îngrijirile paliative, pentru a reduce creșterea semnificativă a poverii
cancerului”. Asigurarea atingerii obiectivelor și coordonarea intervențiilor
complexe în lupta împotriva cancerului se realizează prin planurile naționale
de cancer asumate de guvernele statelor membre.
Prevenirea
cancerului prin combaterea factorilor de risc ocupă un rol extrem de important.
Codul european împotriva cancerului5, inițiativă a Comisiei Europene
(încă din 1987, când a fost editată prima ediție), vizează informarea
indivizilor cu privire la măsurile pe care le pot lua pentru a-și reduce riscul
de cancer. A patra ediție a Codului cuprinde douăsprezece recomandări pe care
majoritatea persoanelor le pot urma fără a avea nevoie de aptitudini sau
recomandări speciale (evitarea fumatului și a consumului de alcool, alimentație
sănătoasă, menținerea unei greutăți adecvate, activitate fizică – cărora li se
asociază și evitarea expunerii la soare și la radiații cu radon, precum și
participarea la programele de screening organizate pentru depistarea cancerului
de col uterin, mamar și colorectal și la programele de vaccinare anti-HPV și
anti-hepatita B). Studiile estimează că aproape jumătate din toate decesele
cauzate de cancer în Europa ar putea fi evitate dacă întreaga populație ar urma
recomandările. Codul este publicat pe site-ul IARC împreună cu secțiunea de
întrebări și răspunsuri, care oferă informații suplimentare cu privire la
fiecare recomandare, precum și dovezile științifice pe baza cărora a fost
elaborat Codul de către grupurile de experți.
În
România, programul de control al cancerului demarează greu și cu întârziere
față de alte țări europene. În condițiile subfinanțării și a problemelor majore
din sistemului de sănătate, dificultăți majore se împletesc cu zone punctuale
de progres. Adoptarea Legii antifumat nr. 15/2016 privind modificarea și
completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor
consumului produselor din tutun reprezintă un uriaș pas înainte. De asemenea,
preconizata integrare a Codului european împotriva cancerului în Planul
național de cancer și în Planul național de promovarea sănătății creează
premisele alinierii componentei de promovare la direcțiile de acțiune europene.
În rest, componenta de prevenire, parte a programului de promovarea sănătății,
a fost și continuă să fie masiv subfinanțată. Arhicunoscutul mesaj afișat de
posturile de TV – „Excesul de sare, zahăr și grăsimi dăunează grav sănătății” –
nu poate suplini lipsa campaniilor naționale, bazate pe tehnici moderne de
promovare. Lipsa finanțării componentei de prevenire va aduce, pe termen mediu
și lung, uriașe costuri financiare și umane.
În
2012, a fost demarat primul program național de screening pentru depistarea
precoce a cancerului de col uterin, dar pentru cancer mamar și colorectal nu
există program național de screening. Lipsa programelor de screening pentru
cancerul de sân și colorectal și acoperirea populațională redusă a programului
pentru cancerul de col uterin contribuie la depistarea cancerului în stadii
tardive, cu toate implicațiile aferente (operații traumatizante, tratamente
costisitoare și scăderea șansei vindecării).
Accesul
pacienților din România la tratament relevă uriașe disparități regionale
(centre de servicii integrate există doar la nivelul celor trei institute
oncologice, la București, Cluj și Iași; chiar luând în calcul cele câteva
clinici private de oncologie și secțiile de oncologie din spitalele județene,
serviciile sunt insuficiente pentru cele peste 40.000 de cazuri noi de cancer
anual1). Metodologia actuală de calcul a prețului la medicamente
favorizează exporturile paralele, iar deficiențele în aprovizionare duc la
rupturi de stoc și chiar la discontinuitatea tratamentului în unele cazuri.
Aproximativ 75% din bolnavii de cancer din România nu au acces la servicii de
radioterapie, dat fiind numărul insuficient de aparate din țară.
Lansat
la București în aprilie 2016, Planul național de cancer (direcțiile de acțiune)
nu a fost finalizat și adoptat până în prezent, România rămânând încă una din
puținele țări europene fără un plan național. Dincolo de direcțiile de acțiune,
de obiective și activități, Planul național de cancer semnifică angajamentul
guvernamental, care în România nu a existat și nu există nici în momentul de
față. Lipsa unui plan coerent de control al cancerului se reflectă și în cifre.
Dacă, în 1990, în România, rata standardizată a mortalității prin cancer era cu
30% mai scăzută decât media europeană4, aceasta a crescut progresiv,
în 2012 ajungând să depășească media europeană cu peste 10%. În ciuda
progreselor existente, programele de screening inexistente sau ineficiente,
accesul limitat la tratament, lipsa cvasitotală a serviciilor de suport duc la
scăderea șansei de supraviețuire pentru pacienții din România.
