Newsflash
SPECIALITĂȚI

Parteneriat între șase universități, coordonat de la Cluj

Parteneriat între șase universități, coordonat de la Cluj
     În ultimii ani, s-au dezvoltat tot mai multe proiecte și acțiuni comune între statele membre ale Uniunii Europene și cele din spațiul mediteranean. Tunisia, de pildă, a reușit să păstreze relații bune de colaborare și să dezvolte numeroase proiecte de cooperare economică, politică și științifică cu organismele europene. Statul african are un bun potențial de resurse umane care poate veni în sprijinul serviciului public, dacă este îndreptat înspre nevoile utilizatorilor săi. Expertiza internațională ar putea juca un rol important în generarea și punerea în aplicare a reformelor ce urmăresc promovarea acoperirii universale a sănătății.
     Tunisia a înregistrat schimbări politice și economice pozitive în anii din urmă. Acestea au condus la reforme importante în domeniul sănătății publice. Având însă în vedere că guvernanța cercetării în domeniul sănătății se împarte între Ministerul sănătății publice și Ministerul învățământului superior, cercetării științifice și tehnologiei, dar și cu implicarea mai multor instituții pentru formare și sănătate, sunt necesare eforturi de coordonare pentru îmbunătățirea și eficientizarea acesteia. În plus, prioritățile naționale în domeniul cercetării în sănătate nu au fost încă definite clar. Cercetătorii își fac agenda de cercetare independent de prioritățile naționale în materie de sănătate, ceea ce ar putea lăsa neadresate o serie de teme de sănătate a populației. La acestea se adaugă faptul că nu există un mecanism specific pentru informarea Ministerului sănătății publice cu privire la progresul cercetării în Tunisia și, în general, nici vreo structură responsabilă de difuzarea rezultatelor cercetării către public.
     Urmărind să contribuie la modernizarea a trei instituții de învățământ superior din Tunisia, la cercetarea în domeniul sănătății publice și la promovarea sănătății și politicilor de sănătate publică bazată pe dovezi în rândul doctoranzilor, studenților mediciniști, tinerilor profesioniști, medicilor rezidenți, un consorțiu format din universități din România, Danemarca, Slovacia și Tunisia va derula în cadrul proiectului CONFIDE (Consolidarea capacității de cercetare în domeniul sănătății publice pentru a informa politicile bazate pe dovezi în Tunisia), finanțat prin intermediul programului Erasmus + al Comisiei Europene, un proiect de acțiune comună pentru crearea unui centru de sănătate publică în Tunisia. Centrul ar urma să funcționeze atât ca o platformă de cercetare, cât și ca o rețea interinstituțională, reunind universitățile din Sfax, Tunis el Manar și Sousse. Centrul ar trebui să îmbunătățească politicile de sănătate publică și cooperarea și comunicarea instituțională în domeniul sănătății prin dezvoltarea unei infrastructuri de cercetare în sănătate publică în Tunisia, dar și creșterea capacității de influențare a politicilor publice prin formarea unui grup de experți și a unei rețele de diseminare, precum și prin întărirea structurilor de cooperare internațională.
     Partenerii europeni ai acestui proiect sunt Centrul pentru sănătate publică și politici de sănătate din cadrul Departamentului de sănătate publică, Facultatea de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca (coordonator al consorțiului), Departamentul de sănătate publică de la Universitatea din Trnava (Slovacia) și Centrul pentru promovarea sănătății din cadrul Departamentului de sănătate publică al Universității Danemarca de Sud, Odense. Aceștia își vor transfera expertiza și experiența către Centrul de cercetare în sănătate publică din Tunisia prin formarea a 18 formatori, șase din fiecare universitate tunisiană parteneră, în cadrul a trei module: cercetare în sănătate publică, promovarea sănătății și cursuri despre politici publice în sănătate bazate pe cercetare și rezultate științifice. Timp de trei ani, până la 15 octombrie 2020, consorțiul va realiza întâlniri de lucru, sesiuni de formare, sesiuni de shadowing care vor implica toate cele șase universități participante, va dota cele trei filiale din Sfax, Tunis și Sousse cu echipamentele necesare desfășurării activităților de cercetare și training și va facilita stagii de internship studenților din cele trei universități tunisiene, oferind câte șase poziții de stagiari în fiecare filială a centrului. La finalul proiectului, va fi realizată o simulare care va reproduce un proces de negociere între actori instituționali și nonguvernamentali din Tunisia pentru formularea de politici publice în domeniul sănătății.
     Proiectul de acțiune comună se înscrie într-un acord-cadru de cooperare mai larg între Uniunea Europeană și statele din spațiul mediteranean, făcând parte din politica europeană de vecinătate, care încearcă să dezvolte relații de cooperare strânse cu statele din acest spațiu extracomunitar (Algeria, Egipt, Maroc, Iordania, Israel, Tunisia).

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe