Alfabetizarea
în sănătate este, conform Organizației mondiale a sănătății1,
o sintagmă folosită pentru a denumi abilitățile cognitive și
sociale vitale pentru accesarea, înțelegerea și folosirea
informațiilor care contribuie la promovarea și menținerea stării
de sănătate a indivizilor. Importanța acestui concept pentru
starea de sănătate este covârșitoare, alfabetizarea în sănătate
fiind un predictor pentru sănătate mai puternic decât venitul,
locul de muncă, nivelul educațional și etnia. Conceptul este
intens studiat și a ajuns să fie des folosit atât în cercetarea,
cât și în practica din domeniul sănătății.
Un concept la
fel de important, care însă nu se bucură de o notorietate la fel
de mare în rândul cercetătorilor și practicienilor din domeniul
sănătății, este cel de alfabetizare nutrițională2.
Aceasta definește abilitatea indivizilor de a selecta, procesa și
înțelege informații nutriționale și de a le folosi în luarea
deciziilor alimentare. O componentă foarte importantă a conceptului
de alfabetizare nutrițională este citirea, înțelegerea și
interpretarea informațiilor prezentate pe etichetele produselor
alimentare, esențială pentru constituirea unui meniu zilnic
sănătos, adaptat nevoilor nutriționale și istoricului medical al
fiecărui individ.
Odată ce cunoaștem importanța
alfabetizării nutriționale, primul gând ar fi să dezvoltăm și
să implementăm cât de multe intervenții și campanii care să
crească nivelul de alfabetizare nutrițională a consumatorilor,
respectiv să creștem în rândul consumatorilor atât
conștientizarea importanței citirii etichetelor alimentare, cât și
abilitățile de utilizare a informațiilor nutriționale prezentate
pe etichete în vederea constituirii unor meniuri alimentare
sănătoase. Ar fi extraordinar să vedem în magazine, la raioanele
alimentare, părinți care citesc și compară etichetele produselor,
adolescenți care pun înapoi pe raft pungile de snack-uri după ce
au citit ceea ce conțin, tinere însărcinate care selectează atent
produsele pe care urmează să le consume. Însă, din păcate, dacă
monitorizăm timpul petrecut într-un magazin pentru informarea cu
privire la un produs, constatăm că la raionul cu produse
electronice consumatorii petrec un timp îndelungat pentru alegerea
unui produs pe baza specificațiilor tehnice, însă la raionul cu
produse alimentare selectarea este realizată rapid în funcție de
preț și cantitate. Prin urmare, este nevoie, într-adevăr, de
multe campanii și intervenții pentru schimbarea comportamentului
consumatorilor în ce privește selectarea produselor alimentare.
Însă, înainte de a învăța indivizii să utilizeze informațiile
nutriționale de pe etichetele produselor alimentare, trebuie să
verificăm dacă etichetele conțin detaliile necesare informării
consumatorilor.
La nivel
european, au fost realizate eforturi semnificative de uniformizare a
etichetelor produselor alimentare pentru toate statele membre și de
a impune tipărirea pe etichetele tuturor produselor alimentare a
informațiilor nutriționale esențiale pentru o alimentație
sănătoasă. Legea 1169/2011 prevede detaliat normele care trebuie
respectate în vederea etichetării produselor alimentare. Pe lângă
informații care prezintă ingredientele, condițiile de păstrare,
termenul de valabilitate și cantitatea produsului, eticheta trebuie
să conțină: informații cu privire la cantitatea unor
macronutrienți prezenți pentru 100 de grame de produs și pentru o
porție; doza zilnică recomandată pentru fiecare macronutrient
obținută prin consumul a 100 g din produs și a unei porții;
ingredientele cu beneficii pentru sănătate; ingredientele sau
adjuvanții tehnologici utilizați în fabricarea sau prepararea unui
produs alimentar care provoacă alergii sau intoleranță; situațiile
în care consumarea produsului nu este recomandată; alte informații
utile consumatorului.
Pentru verificarea complianței cu
legislația, Departamentul de sănătate publică al Universității
„Babeș-Bolyai”, în cadrul proiectului „Acțiune comună
pentru nutriție și activitate fizică”, a realizat, în perioada
octombrie-decembrie 2015, o analiză a literaturii de specialitate și
a rapoartelor publice relevante proiectului. Pentru identificarea
articolelor de specialitate au fost utilizate șase motoare de
căutare, iar pentru identificarea rapoartelor – paginile online
ale autorităților din domeniul alimentar (Autoritatea Națională
pentru Protecția Consumatorului, Inspecția Sanitară de Stat) și
ale Asociației Române pentru Protecția Consumatorului. Zece
articole științifice și 54 de rapoarte au prezentat informații
detaliate referitoare la respectarea legislației în vigoare privind
etichetarea produselor. Sursele identificate au acoperit însă doar
următoarele sectoare alimentare: produse de panificație, biscuiți
și produse de patiserie, ciocolată, înghețată, gem, fructe la
conservă, sucuri de fructe și nectaruri, băuturi fără alcool,
produse lactate proaspete, mezeluri, conserve de carne, douăsprezece
sectoare alimentare rămânând complet descoperite. Sunt sectoare
unde complianța la legislația în vigoare privind etichetarea
produselor era prezentată ca fiind de aproape 100% și sectoare unde
complianța se apropia de 0%. Însă, cu toate că pentru majoritatea
sectoarelor am reușit să identificăm rapoarte pe o perioadă de
trei până la șase ani, lipsa unui sistem uniform de evaluare
periodică a etichetelor alimentare a împiedicat o comparație între
ani pentru același produs, între diferite produse din același
sector, între diferite sectoare alimentare și între rezultatele
obținute în România și cele obținute de alte țări participante
în acest proiect, precum Franța și Austria. În consecință, nu
am putut prezenta o concluzie referitoare la etichetarea produselor
din România.
Chiar dacă
avem o legislație în vigoare în ceea ce privește etichetarea
corespunzătoare a produselor alimentare, evaluarea implementării
acesteia la nivelul tuturor produselor și sectoarelor alimentare
prezente pe piața românească este imposibilă. Lipsa unui astfel
de sistem împiedică nu doar identificarea producătorilor nevoiți
să îmbunătățească etichetele prezentate pentru diferite produse
alimentare, ci și o uniformizare a conținutului informațional
prezentat pe toate etichetele alimentare și identificarea acelor
produse și sectoare unde este necesară reformularea alimentară. În
lipsa unui astfel de sistem, creșterea nivelului de alfabetizare
nutrițională în rândul consumatorilor pare deja o utopie. Putem
însă, cu pași mici și foarte bine implementați, să ne apropiem
de acea utopie în care, în hipermarketuri, la raioanele alimentare,
vom vedea consumatori care citesc cu interes etichetele alimentelor
înainte să le adauge în coșul de cumpărături. Un prim pas ar fi
să dezvoltăm un sistem online de evaluare a etichetelor produselor
alimentare, similar cu Oqali (oqali.fr),
implementat în Franța, un sistem transparent, care să vină atât
în folosul producătorilor, al autorităților în domeniul
nutriției, cât și al consumatorilor și care, într-un final, să
ducă la o Românie mai sănătoasă.
