Așteptările
pacienților privind estetica restaurărilor situate în zona anterioară a
maxilarului, unde vizibilitatea este maximă, reprezintă una dintre provocările
implantologiei. Implantul dentar, care înlocuiește dintele lipsă, trebuie
inserat într-o poziție corectă din punct de vedere anatomic și estetic, astfel
încât funcționalitatea acestuia să asigure menținerea sa pe termen lung.
Individualizarea bonturilor permite îmbunătățirea profilului de emergență, cu
respectarea conturului rădăcinii dintelui natural, și compensează o posibilă
angulare deficitară a implantului. Un rol esențial pentru obținerea esteticii
îl are linia surâsului și biotipul gingival. Factorii pozitivi care trebuie
luați în considerare în acest sens sunt poziția dinților vecini, numărul de
dinți absenți, tipul de protezare provizorie și forma și culoarea dinților
adiacenți. Pentru o restaurare implantară de succes este importantă forma și
grosimea țesutului gingival, forma pătrată a dinților și înălțimea
corespunzătoare a crestei osoase.
Studiile
au analizat modificările țesutului moale din jurul implanturilor și s-a ajuns
la concluzia că majoritatea retracțiilor apar în primele trei luni de la
vindecare. În 80% din cazuri, retracțiile au apărut la nivelul feței
vestibulare, într-o medie de 0,88 mm. În consecință, se recomandă o perioadă
postimplantare de trei luni pentru stabilizarea țesutului moale, înainte de a
se alege bontul și de a se efectua amprenta finală. Totuși, rezultatele
demonstrează apariția unei retracții de 1 mm a țesuturilor moi, după inserarea
bontului. Succesul în implantologie se traduce prin stabilitate, absența radiotransparenței
periimplantare, a complicațiilor infecțioase și a durerii.
Dezvoltarea
tehnologiei CAD/CAM a permis clinicienilor să configureze bonturile implantare
și să elaboreze suprastructuri estetice, în funcție de aspectul dinților vecini
și a țesutului moale. În acest mod sunt asigurate precizia piesei protetice,
reducerea costurilor procedurii și a inadvertențelor dimensionale date de
tehnicile clasice de waxing și turnare. Ceramica pe zirconiu stabilizat
cu ytriu este o variantă biocompatibilă pentru restaurările protetice, cu
proprietăți estetice și mecanice corespunzătoare, bonturile din acest material
fiind o alternativă excelentă celor din titan, pentru regiunea anterioară
maxilară. Rezistența bonturilor de zirconiu este comparabilă cu a bonturilor de
titan, respectiv 281 N față de 305 N, amândouă fiind capabile de a suporta
încărcături statice și dinamice. În ceea ce privește adeziunea bacteriană,
biofilmul microbian la nivelul bonturilor de zirconiu reprezintă 12,1%, în
comparație cu 19,3% pentru cele din titan. Rezistența la fractură a bonturilor
de zirconiu depășește valoarea forței incizale maxime de 90–370 N, iar
capacitatea maximă de încărcare este de 484,6+/–56,6 N pentru NobelProcera,
503,9+/–46,3 N pentru Aadva și 729,2+/–35,9 N pentru Lava. Prin microscopie
electronică s-a demonstrat că implanturile de titan prezintă mai multe semne de
uzură după încărcarea ciclică cu bonturi de zirconiu (10,2 μm), față de
bonturile de titan (0,7 μm).
Pentru
obținerea dezideratului estetic, este nevoie de un volum osos adecvat și de o
cantitate și calitate suficiente ale țesutului moale. Poziționarea
mezio-distală și vestibulo-linguală a implantului, angularea în creasta
alveolară reziduală, distanța minimă interocluzală și distanța maximă dintre
punctul de contact interproximal și creasta alveolară trebuie să fie de
aproximativ 6 mm. Pentru a asigura un profil de emergență corespunzător
aspectului gingival adiacent, implantul va fi poziționat apico-coronar la 3–4
mm sub linia gingivală, iar mezio-distal va fi la cel puțin 1 mm de un dinte
natural și la cel puțin 3 mm de un alt implant.
Abordarea țesutului moale se poate realiza
înainte, în timpul sau după intervenția chirurgicală de inserare a implantului,
cu scopul creșterii cantității de țesut keratinizat și conservării papilei. De
altfel, studiile au demonstrat că osul din jurul dinților vecini susține
dezvoltarea papilei, fapt ce explică asocierea mai frecventă a papilelor cu
restaurările monoimplantare, o distanță mai mică de 5 mm între os și punctul de
contact asigurând procesul de regenerare. Utilizarea bonturilor individualizate
din titan sau zirconiu, alături de managementul țesutului moale și restaurarea
provizorie corecte, asigură un aspect natural al profilului de emergență, cu
rezultate estetice și funcționale.
