L-am
întâlnit pe Radu în timpul practicii de vară. Fusese diagnosticat cu leucemie
în urmă cu șapte luni. Înainte de diagnosticare, Radu era un elev energic, avea
mulți prieteni, participa la olimpiade școlare, era pasionat de dezvoltarea de
proiecte de mediu pentru orașul său. În timpul liber îi plăcea să joace fotbal.
După ce a aflat că este bolnav, Radu a devenit posomorât, trist. Nu îl mai
interesau proiectele de mediu și nici fotbalul. Dădea vina pe oamenii din jur
că s-a îmbolnăvit și refuza să îi asculte pe medici.
Radu
este doar un exemplu de bolnav de cancer afectat de distres – o problemă majoră
în rândul persoanelor diagnosticate cu cancer. Conform Rețelei naționale de
cancer din SUA, distresul reprezintă o stare emoțională neplăcută, de ordin
psihologic, social și/sau spiritual care poate să afecteze deznodământul bolii
prin modul în care pacientul oncologic face față tratamentului și simptomelor
fizice cauzate de cancer. Peste o treime din bolnavii de cancer au un nivel
moderat sau ridicat de distres, care potențează simptomele fizice ale
cancerului și efectele secundare ale tratamentului chimioterapeutic și
radioterapeutic. Mai mult, ei dezvoltă depresie, panică, incertitudine
spirituală, lipsă de speranță și, ca urmare, se retrag din viața profesională
și socială. Pentru acești pacienți, scad șansele de supraviețuire și aderența
la tratament, iar calitatea vieții le este afectată. Astfel, ei necesită
intervenție psihosocială și/sau psihiatrică pentru a reduce simptomele fizice
cauzate de distres și a dezvolta mecanisme adaptive de gândire și comportament.
Reacții
psihologice maladaptive pot apărea în oricare din fazele cancerului: imediat
după diagnosticare, la începutul sau sfârșitul tratamentului, sau în perioadele
de remisie. De exemplu, în momentul diagnosticării cu cancer, un pacient poate
să nege veridicitatea diagnosticului. Ca urmare, el va refuza începerea tratamentului
oncologic și se va orienta spre alți medici pentru a le cere părerea. În
sfârșit, când pacientul ajunge să accepte diagnosticul, el poate dezvolta
mecanisme de adaptare de tip furie, pe care o va îndrepta asupra personalului
medical. Un astfel de pacient nu va fi mulțumit de tratamentul medical pe care
îl primește, va refuza să-l continue sau va cere să i se schimbe tratamentul.
Toate acestea îngreunează tratamentul oncologic, influențează în mod negativ
relația medic–pacient și cresc costurile medicale.
Studiile
clinice au arătat că intervenții psihosociale precum terapia cognitivă,
comportamentală, terapia de grup, traininguri de relaxare și traininguri de
educare în cancer reduc distresul. În funcție de stadiul bolii, tipul de tratament
și momentul diagnosticării, diferite intervenții sunt eficiente. Astfel,
educarea cu privire la caracteristicile bolii canceroase este necesară imediat
după punerea diagnosticului, în perioada de pretratament. Este momentul în care
pacientul are nevoia cea mai mare de informare cu privire la cauzele biologice
ale cancerului, posibilitățile de tratament și modalitățile de adaptare la
efectele fizice ale cancerului. Terapia cognitiv-comportamentală și tehnicile
de relaxare sunt eficiente în cazul tratamentului îndelungat al cancerului,
când pacienții deseori dobândesc moduri de gândire disfuncționale care duc la
anxietate și depresie. Tehnicile de relaxare și cele comportamentale precum
distragerea atenției și desensibilizarea ajută la reducerea anxietății preoperatorii
și eliminarea sau prevenția simptomelor condiționate de greață, vomă și durere
asociate cu chimioterapia. În stadiile avansate de cancer, terapia de grup s-a
dovedit a fi cea mai eficientă intervenție. Aceasta îi ajută pe bolnavii de
cancer să își păstreze încrederea în ei înșiși, să mențină relații
interpersonale și un sens al vieții, cât și să își managerieze corespunzător
simptomele fizice. În cazul pacienților religioși, ei pot găsi speranță în
propria credință și beneficiază de consilierea unui pastor sau a membrilor
reprezentativi ai comunității religioase din care fac parte.
Identificarea
pacienților cu nivel moderat sau ridicat de distres care ar avea nevoie de
suport psihosocial se poate realiza prin utilizarea unui instrument de
screening al distresului. În absența unui astfel de instrument, medicii
oncologi reușesc să identifice numai 29% din pacienții cu un nivel elevat de
distres. În Canada și SUA, măsurarea distresului reprezintă unul dintre cele
șase semne vitale ale cancerului, alături de temperatura corporală, puls,
tensiunea arterială, frecvența respiratorie și durere. Cel mai utilizat
instrument validat este termometrul pentru distres, care cere pacienților să
indice pe o scală de la 0 la 10 nivelul de distres și, totodată, să răspundă la
întrebări de ordin practic, familial și spiritual, cum ar fi să precizeze dacă
au dificultăți financiare sau dacă și-au pierdut interesul față de activitățile
care de obicei le făceau plăcere. Evident, singur, screeningul pentru distres
nu este suficient. El doar ajută la identificarea persoanelor cu un nivel
moderat sau crescut de distres care trebuie trimise către persoane specializate
din domeniul psihologic, social și/sau psihiatric în vederea investigării mai
avansate.
În
România, nu există o legislație care să ceară utilizarea unui instrument de
distres și nici o legislație care să impună un sistem de suport psihosocial în
spitalele și instituțiile oncologice. Există o singură lege care impune ca
toate spitalele să aibă cel puțin un psiholog, dar fără o descriere detaliată a
unui sistem eficient psiho-socio-oncologic. Cele mai multe spitale oncologice
au cel mult un psiholog care trebuie să se ocupe, teoretic, și de o sută de
pacienți într-o zi. Mai mult, din cauza absenței unui sistem de screening al
distresului, cei mai mulți dintre pacienții care au nevoie de sprijin
psihosocial nu apelează la ajutor de specialitate.
Considerând
efectele benefice ale suportului psihosocial al bolnavului de cancer asupra
calității vieții și complianței la tratament, și în România ar fi necesar să se
dezvolte un sistem eficient în acest sens. El va asigura un număr adecvat de
psihologi, asistenți sociali și/sau psihiatri specializați în abordarea
bolnavului de cancer în fiecare instituție oncologică și va impune utilizarea
unui instrument de screening al distresului pe baza căruia pacienții cu un
nivel moderat sau ridicat de distres vor fi trimiși pentru investigații
suplimentare către specialiști din domeniul sănătății mintale. Astfel, bolnavul
de cancer va fi considerat în toată complexitatea lui, nu numai prin prisma
simptomelor fizice specifice bolii, ci și din punctul de vedere al dimensiunii
psihologice, sociale și spirituale.
