Recent,
am participat la Conferința mondială a siguranței (World Safety Conference),
organizată la Tampere (Finlanda). Este cea mai mare reuniune în domeniu, la
care participă profesioniști din mai toate domeniile ce țin de sănătate și
securitate. În cadrul conferinței, a fost adoptată Declarația de la Tampere,
care cere o mai mare implicare a guvernelor și a societății pentru diminuarea
numărului de accidente, traumatisme și reducerea violenței. România a fost
reprezentată la această conferință de doi cercetători și de un reprezentant al
Ministerului Sănătății, care a participat la întâlnirea organizată de
Organizația mondială a sănătății cu reprezentanții naționali pentru reducerea
violenței și a accidentelor. Da, avem un reprezentant la nivel național. Tocmai
pentru că am avut doar trei reprezentanți, trebuie să fac cunoscută Declarația
de la Tampere, un îndemn la acțiune pentru prevenirea accidentelor și
promovarea siguranței. Poate o să începem să tratăm acest domeniu cu
seriozitate, având în vedere că, la nivel mondial, mai mult de cinci milioane
de oameni mor anual în urma violenței și a traumatismelor suferite în
accidente. De asemenea, acestea au un impact semnificativ asupra sănătății
fizice și psihosociale. Costurile cu tratamentul reprezintă o parte
substanțială din PIB și îi afectează direct pe cei implicați, dar au și efecte
indirecte la nivel societății. Majoritatea accidentărilor pot fi prevenite, iar
lumea medicală joacă un rol semnificativ în tratamentul traumatismelor și poate
juca unul important și în prevenția accidentelor și identificarea timpurie a
violenței.
Declarația
de la Tampere este un îndemn la acțiune pentru prevenirea traumatismelor și
promovarea siguranței, cu următoarele cerințe:
•
Dezvoltarea unor planuri naționale de acțiune pentru implementarea politicilor,
programelor și legislației pentru controlul și prevenirea accidentelor și
violenței, cu scopuri clare și care să aibă mecanisme de monitorizare;
•
Promovarea reprezentanților naționali – puncte focale naționale – și crearea
unor unități de prevenire a violenței și accidentelor în cadrul Ministerului
Sănătății, și în cadrul altor ministere relevante pentru specificul național,
cum ar fi Ministerul Transporturilor, Ministerul de Interne, Ministerul Muncii;
întărirea capacității acestor instituții pentru a colabora și a se coordona
interinstituțional în acest domeniu;
•
Creșterea nivelului de investiții în prevenirea traumatismelor și promovarea
siguranței și dezvoltarea unor mecanisme inovatoare de finanțare a domeniului;
•
Adaptarea, implementarea și monitorizarea strategiilor care funcționează la
nivel național și local pentru a reduce factorii de risc și prevenirea
violenței și a traumatismelor, incluzând (dar nu limitând la) acțiunile ce țin
de legislație, reglementare, implementare a legii, modificări ale mediului, și
standarde și echipamente de siguranță;
•
Asigurarea accesului universal la servicii prespitalicești și la servicii
medicale de urgență;
•
Promovarea accesului extins la servicii medicale, legale și sprijin psihosocial
pentru reabilitarea pacienților care au suferit traumatisme și a familiilor
acestora, dar și a celor care au un risc ridicat;
•
Creșterea nivelului de informare și îmbunătățirea nivelului de alfabetizare în
sănătate pentru a participa la comunicarea și diseminarea informațiilor cu
privire la impactul violenței și al traumatismelor;
•
Integrarea prevenirii violenței și a accidentărilor în platforme deja existente
în domeniul sănătății și siguranței;
•
Creșterea capacității la nivel comunitar în identificarea priorităților locale
și implementarea acțiunilor eficiente pentru prevenirea violenței și a
accidentărilor; dezvoltarea unor platforme locale pentru a implica diverși
actori (un exemplu sunt așa-numitele „comunități sigure“);
•
Întărirea sistemelor standardizate de colectare a datelor pentru a avea dovezi
cu privire la magnitudinea reală a accidentelor și pentru a dezvolta și
monitoriza inițiative eficiente; aceste sisteme de colectare a datelor sunt
încurajate la nivel național și local;
•
Includerea în procesul de colectare a datelor și a cauzelor externe (pe lângă
diagnostic); codarea, utilizarea unui sistem de date standardizat; finanțarea
cercetării științifice care urmărește extinderea dovezilor și pentru prevenție,
dar și pentru îmbunătățirea tratamentului persoanelor care au suferit
traumatisme, incluzând cercetarea factorilor de risc și a cauzelor ce duc la
anumite accidentări;
•
Creșterea capacității pentru prevenirea traumatismelor și promovarea
siguranței, incluzând educația, trainingul și oportunitățile de dezvoltare
profesională pentru facilitarea unor cercetări eficiente, a unor politici,
îngrijiri medicale, a unui sistem organizat și coordonat, și a colectării de
date;
•
Încurajarea societății civile și a sectorului privat în participarea la aceste
acțiuni;
•
Implementarea acțiunilor existente la nivel global și regional pentru
prevenirea accidentelor cum ar fi rezoluțiile ONU sau OMS și Decada de acțiune
pentru siguranța rutieră (2011–2020).