Numărul migranților ilegali și al refugiaților care au traversat în mod clandestin Marea Mediterană în ambarcațiuni improvizate a scăzut în primele șase luni ale anului 2018 la nivelul mediilor înregistrate înainte de anul 2014. Cu toate acestea, numărul persoanelor decedate a crescut în acest an, cifra celor care au căzut victime încercărilor de atinge țărmul statelor din sudul Europei ridicându-se la aproximativ 1.700 de persoane. Această cifră rămâne ridicată pentru al cincilea an la rând.
Fenomenul se poate explica prin restricțiile de navigație și controalele mai stricte impuse de autoritățile statelor europene de coastă, precum și prin înrăutățirea condițiilor de călătorie ale migranților și refugiaților, din cauza abuzurilor la care sunt supuși de traficanții care organizează aceste călătorii. Migranții traversează frecvent mai multe state ale Africii Subsahariene sau ale Orientului Mijlociu pe jos sau în camioane supraaglomerate înainte de a ajunge în adăposturi și tabere improvizate de cei care gestionează traficul de persoane.
Pe drum, aceștia își pot pierde viața din cauza accidentelor, epuizării sau pot cădea pradă exploatării sexuale, pot fi jefuiți sau pot își piardă libertatea dacă nu pot restitui sumele enorme cerute de traficanți sau călăuze pentru trecerea frontierelor. Odată ajunși pe țărmul unor state din nordul Africii, aceștia așteaptă uneori săptămâni sau chiar luni în șir pentru a se îmbarca în bărci gonflabile sau ambarcațiuni nesigure care să-i transporte pe partea cealaltă a Mediteranei.
În anul 2018, majoritatea celor care încercau să traverseze Marea Mediterană erau originari din Siria, Irak și state ale Africii de Nord și Subsahariene. Aproximativ 86.856 de migranți și refugiați au urmat această rută, ajungând pe țărmul unor state precum Cipru, Grecia, Italia și Spania. Numărul migranților ilegali și al refugiaților a scăzut considerabil în acest an, de la 172.301 în 2017, 362.753 în 2016 și 1.015.078 în 2015.
Cu toate acestea, statele Uniunii Europene se confruntă cu probleme serioase în a gestiona acest proces. Deși această rută migratorie nu reprezintă decât o fracțiune a fluxului mai mare de migrație către Europa, ea ridică totuși o complicată problemă de etică în rândul statelor membre ale Uniunii Europene, fiind una dintre cele mai periculoase și mai puțin controlate rute de migrație.
În urma numeroaselor întâlniri de lucru pe tema managementului fluxurilor de refugiați, statele membre ale Uniunii Europene au hotărât înăsprirea controalelor la frontieră, suplimentarea pazei de coastă și crearea unor centre de debarcare și primire în Libia. Totuși, acest tip de migrație continuă să producă victime, iar statele din sudul Europei sunt lăsate de multe ori să se descurce pe cont propriu.
Italia reprezintă principala destinație pentru migrația de această natură și a solicitat în repetate rânduri ajutor statelor membre ale Uniunii Europene, însă apelurile acesteia la solidaritate au fost deseori ignorate. Lipsa de personal a autorităților italiene a fost frecvent suplimentată de organizații nonguvernamentale care s-au ocupat cu preluarea migranților și a refugiaților din mare, găzduirea lor în centre și tabere de refugiați și furnizarea de servicii de asistență medicală de bază. Recent, guvernul italian, prin ministrul de interne Matteo Salvini, cunoscut deja pentru pozițiile sale xenofobe la adresa migranților și pentru tonul său populist, a anunțat politici pentru stoparea migrației ilegale și expulzarea refugiaților din Italia.
În timp ce discursurile negative la adresa migranților se înmulțesc în principalele state de destinație din Uniunea Europeană, dar și în state de tranzit, precum Ungaria, sau în state care sunt mult mai puțin expuse acestor fluxuri, precum Polonia sau Slovacia, criza umanitară de la granițele Europei se înrăutățește. Reducerea numărului de traversări clandestine ale Mediteranei de către ambarcațiuni improvizate nu a împiedicat creșterea numărului de migranți care își pierd anual viața în încercarea de a ajunge în Europa.
Însă drama acestor persoane nu se oprește aici. Pentru cei care reușesc să supraviețuiască anevoioasei călătorii, urmează o perioadă de tranzit, petrecută în centre și tabere de refugiați. Până la obținerea unei forme de protecție internațională și a unui permis de ședere legală pe teritoriul statutului-gazdă, pentru acești oameni urmează o perioadă de incertitudine și de privațiuni de tot felul. Asistența medicală și accesul la servicii de sănătate se numără printre nevoile cele mai importante ale migranților, fiind de multe ori insuficiente în taberele de refugiați. Aceștia ajung pe țărmul statelor europene de destinație epuizați fizic și traumatizați psihic de experiența unei călătorii periculoase. În plus, statele cele mai expuse acestor fluxuri de refugiați, precum Grecia, Italia sau Spania, nu mai pot gestiona singure aceste provocări.