Situația
refugiaților din Siria a generat numeroase dezbateri atât în rândul decidenților,
cât și a populației generale. Au fost vizibile anumite atitudini
discriminatorii îndreptate spre refugiați, atitudini prezente atât în
dezbaterile publice, cât și în diversele discuții de socializare. Am fost
implicată recent într-o astfel de discuție, la „Ceaiul de la ora cinci“,
într-un schimb de replici aparent banal dintre mine și un prieten care
argumenta că discriminarea ar fi condiționată genetic. Ca masterandă în
consiliere genetică, argumentul m-a intrigat, considerând că a discrimina este
mai degrabă o alegere, decât o determinare genetică, universală.
Răsfoind
literatura de specialitate cu privire la posibilele cauze genetice ale
discriminării, am început documentarea cu definiția discriminării, care din
punct de vedere juridic este înțeleasă ca „orice deosebire, excludere,
restricție sau preferință, pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă,
religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă,
handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenență la o categorie
defavorizată, precum și orice alt criteriu care are ca scop sau efect
restrângerea, înlăturarea recunoașterii, folosinței sau exercitării, în
condiții de egalitate, a drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau
a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social și
cultural sau în orice alte domenii ale vieții publice“.
Din
punct de vedere științific, discriminarea este o componentă a conceptului de
prejudecată, care include atitudini negative, opinii și convingeri în trei
dimensiuni: cognitive, emoționale și comportamentale. Discriminarea, componentă
comportamentală, este tendința de a acționa în defavoarea altor persoane, pe
baza anumitor caracteristici (etnie, rasă, culoare). De regulă, se constată
asocierea disprețului, a fricii, a dezgustului sau chiar a urii, stări afective
care pot fi inconștiente și pot lua forme negative, violente.
Potrivit
unui studiu, răspunsul la întrebarea „de ce discriminăm?“ este simplu – suntem
programați pentru asta, pe parcursul evoluției, în scop adaptativ. Un al doilea
studiu ia în calcul structura și funcțiile creierului, dar și nevoile sociale,
iar discriminarea este înțeleasă ca un răspuns fiziologic al sistemului nervos
simpatic de tip fight-or-flight („luptă sau zbori“), atunci când există
percepția unei amenințări. Un al treilea studiu face referire la discriminarea
rasială și etnică, amintind teoria lui Francisco Gil-White, conform căreia
acest gen de discriminare poate fi explicat prin modularitatea creierului.
Această teorie evoluționistă specifică faptul că oamenii dețin module diferite
ale minții care realizează funcții diferite. Cu alte cuvinte, modularitatea
este o proprietate cognitivă de a opera prin intermediul unor procese
distincte, numite module, care procesează informațiile creierului uman. Aceste
module au evoluat prin intermediul adaptărilor succesive și sunt rezultatul
selecției naturale, iar un astfel de modul ar fi rezervat cognițiilor asociate
conceptelor etnice, discriminarea fiind astfel un comportament adaptativ
asociat cognițiilor.
Cu
toate că am parcurs multe studii care sprijină componenta biologică a
discriminării, nu reușesc să ofer, personal, un răspuns clar și coerent acestei
dileme și nici nu doresc să o accept. Susțin faptul că răspunsurile umane comportamentale
au factori și cauze multiple, determinate de interacțiunea factorilor biologici
și psihologici. Deși nu sunt un susținător al liberului arbitru, am observat în
practica clinică și în interacțiunile sociale că justificarea unui comportament
apelând la cauze genetice reduce vina asociată comportamentului respectiv, fapt
ce absolvă persoana nu doar de pedeapsă, ci și de motivația schimbării
comportamentale.
