Sunt vremuri interesante pentru un psihiatru în mijlocul crizei. Termenii clasici, trauma, post-trauma, nu sunt ușor de aplicat.
Fostul director al Observatorului Român de Sănătate și expert în politicile de sănătate, Vlad Mixich, arată pe pagina sa oficială că există un lucru paradoxal cu care se confruntă omenirea: cu cât știința s-a dezvoltat mai mult, cu atât oamenii au devenit mai amatori să creadă în „vrăji și scamatori”.
Cât din ceea ce facem e motivat de frică? Pentru că suntem între paginile unei reviste profesionale, mă refer acum la profesie.
Societatea noastră e plină, în ultima vreme, de boli mintale fără pacienţi.
E o după amiază toridă de vară și mă întorc de la serviciu. În mijlocul trotuarului e întins un bărbat tânăr. Omul scoate niște strigăte dezarticulate.
Majoritatea comunităţii știinţifice și, din fericire, a structurilor de decizie sunt în acord că vaccinarea e de departe cea mai eficace apărare, deși, după unii experţi, e probabil prea târziu.
Managementul calităţii în sănătate... Ce este el? Ce presupune evaluarea unei unităţi sanitare și cum este încadrată într-una dintre categoriile de acreditare? Care sunt beneficiile procesului de acreditare pentru pacienţi, pentru medici, dar și pentru unitatea sanitară?
Medicina, odată cu pandemia, și-a descoperit varianta sa telescopică. La distanţă. În care prezenţa fizică, în același cabinet, a medicului și pacientului, nu mai e necesară.
M-am obișnuit cu faptul că, pentru mine, ca medic, nu există concediu adevărat. Probabil că nici pentru dumneavoastră.
Am discutat cu dr. Vlad Berbecar, președintele ANMCS, despre obiectivele instituției, direcţiile pe care le va urma, dar și despre colaborările internaţionale ale acesteia.
Progresele din domeniul neuroimagisticii permit astăzi diagnosticarea cavernoamelor chiar înainte de examinarea histopatologică.
Patru specialiști au evidențiat cele mai frecvente probleme de sănătate ale bărbaților, în contextul Săptămânii Mondiale a Sănătății Bărbatului, marcată anul acesta între 14 și 21 iunie.
Acum, că valul pandemic pare să se stingă, putem să ne întrebăm, dacă găsim un minut pentru autoreflecţie, ce am fost, cine suntem, ce am devenit în ultimul an.
Este greu să scrii sau să spui ceva, în săptămâna Zilei Copilului, care să nu fie o mare platitudine.
Ultimul deceniu mi-a dezvăluit avantajele, dar și capcanele supraspecializării medicinei.
Când m-am vaccinat, am avut emoţii mari. Am făcut-o în primul val de vaccinări din ianuarie, cât de repede am putut.
Dacă sunteţi ca mine, în ultimul an, toate zilele au fost o singură zi. Ne-am făcut o rutină la început, în starea de urgenţă, ca să putem continua să lucrăm și să aibă cine să vadă și de copiii noștri fără să punem pielea bunicilor la bătaie.
Ministerul Sănătății a făcut câteva precizări în legătură cu înființarea grupului de lucru privind verificarea raportărilor zilnice referitoare la evoluția pandemiei COVID-19.
Criza sanitară prin care trecem este una extrem de stresantă și taxantă pentru noi, cei care îngrijim oameni, la toate nivelurile și în toate specialităţile medicale.
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost demis miercuri dimineață de către premierul Florin Cîțu. Dan Barna va ocupa funcția de ministru interimar al Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe