Cabinetul de consultații, camera obscură și sală de așteptare renovată și pictată au fost adaptate pentru nevoile micilor pacienți.
În perioada mai-iunie 2023 se derulează în România cea de a patra etapă a unui studiu de evaluare a stării de nutriție a copiilor, realizat la nivel național.
Multiplul campion la natație David Popovici a donat medalia de la Mondiale în semn de speranță pentru copiii bolnavi de cancer.
Prevenirea consumului de droguri, a apariţiei cancerului uterin sau acordarea primului ajutor în situaţii de urgenţe medicale vor fi promovate în rândul elevilor.
În România, 8 din 10 părinți consideră vaccinul HPV ca fiind important, sigur și eficace, potrivit unui raport al Comisiei Europene privind Situația încrederii în vaccinuri în Statele Membre UE.
Percepția populației cu privire la importanța vaccinurilor adresate copiilor a scăzut în timpul pandemiei de COVID-19 în 52 din cele 55 de țări analizate, a avertizat UNICEF, într-un raport.
În cele ce urmează vă propunem o selecție a câtorva dintre articolele de specialitate pe care le găsiți în cele mai recente numere ale revistelor Medichub.
La Sala Mare a Palatului Național al Copiilor din București – PNCB a avut loc, în premieră, spectacolul sportiv ocazionat de Ziua Internațională a Sportului pentru Dezvoltare și Pace - ONU.
Grupul consultativ strategic de experţi în imunizare din cadrul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (SAGE) a revizuit recomandările privind vaccinarea împotriva COVID-19, pentru a ţine cont de impactul variantei Omicron și de faptul că populaţia a dobândit deja o imunitate în urma vaccinării sau trecerii prin boală.
Obligaţia de vaccinare anti-COVID va fi ridicată pentru îngrijitori şi alte cadre medicale în Franţa, unde guvernul a promis să urmeze recomandarea în această direcţie a Înaltei Autorităţi de Sănătate (HAS).
Oana Sivache, directorul general adjunct ASSMB, a participat la conferința care a marcat închiderea proiectului-pilot „Zâmbet și Educație”, implementat de UMF „Carol Davila” București.
În weekend, dr. Mihai Craiu a participat în calitate de lector, la o conferință națională. După una dintre prezentări, el a fost întrebat de un coleg, medic de familie cu multă experiență, despre tratamentul bronșiolitei acute.
Unul din patru copii din statele UE se confruntă cu riscul sărăciei, România înregistrând cea mai ridicată rată dintre cele 27 de ţări membre, potrivit unui raport al organizaţiei Salvaţi Copiii.
Specialiștii care lucrează cu copii cu tulburări de învăţare pot găsi de-acum, în librării, primul volum din cartea „Logopedie aplicată” – apărută recent la Editura Medicală, București.
Aproape 4 din 10 părinți duc mai rar de o dată la 2 ani copilul la medicul stomatolog pentru realizarea unei ședințe de detartraj, potrivit unui studiu recent.
Două doze de vaccin anti-COVID pe bază de ARNm administrate în sarcină oferă protecţie înaltă împotriva infectării cu varianta Delta pentru bebelușii cu vârsta sub 6 luni și protecţie moderată împotriva Omicron.
Rezultatele programelor naționale de imunizare, la nivel mondial, nu erau excepționale nici înainte de izbucnirea epidemică (din China) urmată de pandemia COVID-19. Ultimii ani nu au îmbunătățit aceste rezultate, ci dimpotrivă.
Pe fondul cazurilor de gripă și al spitalizărilor în creștere, o perioadă extinsă de vaccinare împotriva gripei ar putea spori protecția populației, precizează specialiștii.
Vaccinarea antigripală se poate efectua acum și în farmaciile comunitare autorizate în acest sens de către Ministerul Sănătății, în cadrul unui program pilot.
Asociația PAVEL a fost selectată printre câștigătorii programului MOL pentru sănătatea copiilor, ediția a XIV-a.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe