Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a făcut declarații în contextul în care Guvernul intenţionează să îngheţe angajările la stat.
Cu prilejul Zilei Mondiale a Sănătăţii, Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat mai multe decrete de decorare a unor unități medicale.
UMF „Carol Davila” din București susține transferarea unor spitale aflate în coordonarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii în administrarea universităților de medicină și farmacie.
A fost lansată o platformă de programări online pentru cabinetele stomatologice din Rețeaua de Medicină Școlară și Universitară ASSMB.
Ministerul Sănătății, în parteneriat cu Societatea Română de Anestezie Terapie Intensivă, a evaluat, în 2022, situația contractelor de service și mentenanță pentru echipamentele medicale din unitățile sanitare din România.
Guvernul României a aprobat miercuri, 22 februarie, lista celor 27 de obiective de investiții finanțate din PNRR.
În perioada 2019 - 2023, suspecta ar fi pretins de la o persoană, martor în cauză, suma totală de 94.500 euro, din care ar fi primit 64.500 euro, arată procurorii anticorupție.
CJ Sălaj va investi aproximativ trei milioane de lei pentru amenajarea unui ambulatoriu de specialitate în fostul Spital de Boli Cronice din Cehu Silvaniei, singurul oraş din judeţ care nu are o unitate spitalicească.
Un număr de 276 de copii au fost părăsiţi în maternităţi şi în alte unităţi sanitare, în primele nouă luni din 2022, cu 48 mai puţini faţă de perioada similară din 2021.
Ministerul Sănătății a finalizat evaluarea dosarelor depuse pentru finanțarea proiectelor de modernizare și dotare a ambulatoriilor de specialitate din România.
Banca Europeană de Investiții va finanţa proiecte cu peste 210,6 milioane euro, pentru susţinerea sectorului spitalicesc public supraîncărcat.
Societatea Internaţională de Calitate în Sănătate (International Society for Quality in Health Care – ISQua), o prestigioasă organizaţie internaţională în domeniul calităţii în sănătate, are ca scop promovarea și sprijinirea îmbunătăţirii continue a calităţii și siguranţei asistenţei medicale în întreaga lume.
Potrivit noilor reguli publicate în Monitorul Oficial al României în urmă cu câteva zile, aparținătorii pot intra la pacienți doar câte 30 de minute.
Camera Deputaților, for decizional, a adoptat proiectul de lege prin care se permite accesul cetăţenilor în bazele sportive ale unităţilor şi instituţiilor de învăţământ, în afara orarului şcolar.
Standardele ANMCS urmăresc îmbunătăţirea performanţelor organizaţionale, având în vedere o concentrare mai mare pe îngrijirea și siguranţa pacientului.
Florin Popescu ne-a trimis spre publicare o proză scurtă după ce a aflat de inițiativa noastră, „Doza de ficțiune”: „Mi s-a părut o mișcare tare faină pentru oamenii pasionați de scris.”
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a aprobat un Ordin privind unele măsuri ce se aplică de unitățile sanitare, în situații de risc epidemiologic de infectare cu virusul SARS-CoV-2.
Jumătate din unităţile sanitare la nivel mondial nu dispun de produse de igienă de bază, expunând aproape patru miliarde de persoane unui risc crescut de infecţie, a anunţat ONU.
Potrivit ministrului, există proiecte „consistente” cuprinse în PNRR pentru modernizarea secţiilor de copii născuţi prematur, însă trebuie întreprinse şi alte demersuri.
În perioada următoare, vor fi deschise centre de vaccinare în unităţi sanitare, ca o măsură de pregătire a campaniei de imunizare din toamnă, a anunțat ministrul Sănătății.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe