În urma sesizării unor pacienți, prefectul de Mureş a inițiat discuții cu reprezentanții unităţilor sanitare din judeţ, pentru reducerea timpilor de aşteptare la UPU-SMURD.
ANMCS reia, începând cu luna iunie, evaluarea spitalelor publice și private înscrise în procesul de acreditare în cel de-al doilea ciclu.
Autorităţile sanitare chineze raportează că au detectat primul caz de gripă aviară H3N8 la om și susțin că riscul de contagiere pe scară largă este redus.
Grecia a anunţat că restricțiile sanitare - purtarea măştilor în spaţiile interioare şi certificatele COVID - vor fi ridicate pe toată perioada turistică estivală.
Un furnizor de servicii medicale private de la noi din țară se implică, în cadrul turneului SoNoRo, într-un demers de strângere de fonduri pentru spitalele din Ucraina.
Elevii Şcolii Postliceale Sanitare „Vasile Alecsandri” din Focşani s-au alăturat proiectului „Donează sânge, fii erou”, inițiat de studenţii medicinişti din România.
Există județe care figurează cu mai multe unități medicale pe listă și județe fără niciun spital, ceea ce reprezintă un dezechilibru, a explicat ministrul Sănătății.
Şapte spitale au fost distruse de la începutul invaziei ruse în Ucraina, a anunţat duminică seara ministrul sănătăţii din această ţară, Viktor Liaşko.
Municipiul Bucureşti va oferi materiale sanitare şi medicamente în valoare de 5 milioane de lei pentru Crucea Roşie Ucraina.
Pandemia de COVID-19 a impulsionat afacerile cu produse contrafăcute, atenționează un raport prezentat de Oficiul Uniunii Europene pentru proprietate intelectuală (EUIPO) împreună cu Europol.
Dr. Sandra Alexiu, președintele Asociației Medicilor de Familie București – Ilfov (AMFB), a anunțat pe 2 martie că sediul instituției colectează donații de materiale sanitare pentru medicii de familie din Cernăuți.
Asociația Zi de Bine, împreună cu Medlife România și cu ajutorul Departamentului pentru Situații de Urgență, a reușit să distribuie către trei spitale din Lvov, Ucraina, aparatură și medicamente.
Deși articolul de astăzi nu se adresează doar medicilor, poate aveţi totuși o curiozitate legată de ceea ce „se vorbește” despre spital în lege.
Autorităţile sanitare suedeze au recomandat o a patra doză de vaccin anti-COVID-19 pentru toate persoanele de peste 80 de ani, precum şi pentru rezidenţii căminelor de bătrâni, indiferent de vârstă.
Primarul oraşului Ottawa, Jim Watson a declarat stare de urgență în capitala Canadei, considerând că situația a scăpat de sub control din cauza celor care se opun măsurilor sanitare COVID.
În spitalele din ţară şi în alte unităţi din sectorul sanitar, precum serviciile de ambulanţă, centre de dializă, dar şi direcţiile de sănătate publică existau 259 de focare cu noul coronavirus, la nivelul zilei de duminică.
În spitalele din ţară şi în alte unităţi precum serviciile de ambulanţă, centre de dializă, dar şi direcţiile de sănătate publică, sunt 131 de focare cu noul coronavirus.
Ministerul Sănătății subliniază că testarea elevilor pentru COVID-19 nu a fost suspendată și că nu a fost luată în discuție această posibilitate.
Acreditarea unităţilor sanitare reprezintă procesul de validare a conformităţii caracteristicilor serviciilor de sănătate efectuate de unităţile sanitare cu standardele ANMCS adoptate de Autoritate, în urma căruia unităţile sanitare sunt clasificate pe categorii de acreditare pentru a conferi încredere în competenţa tehnico-profesională și organizatorică a acestora.
Poliţiştii şi jandarmii au aplicat amenzi în valoare de peste 4,2 milioane de lei și au în lucru peste 400 de dosare penale privind posibile fraude la eliberarea certificatelor de vaccinare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe