Newsflash

Rezultate căutare « tratat pediatrie »


Persoanele care s-au tratat acasă și sunt în baza de date DSP vor primi certificat COVID

de Dorina Novac - iun. 11, 2021

Persoanele care au trecut prin boală și care s-au tratat acasă, dar sunt în baza de date a DSP vor fi incluse în certificatul digital COVID, a declarat premierul Florin Cîțu.

INSMC: Asociația Zi de Bine a inaugurat secția de Pediatrie IV – boli digestive

de L. Budin - iun. 7, 2021

Asociația Zi de Bine a inaugurat secția de Pediatrie IV – boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București.

Secția de Pediatrie IV din cadrul INSMC București va fi inaugurată luni

de Florentina Ionescu - iun. 4, 2021

Pe 7 iunie, va avea loc inaugurarea secției de Pediatrie IV - boli digestive din cadrul Institutului Național de Sănătate a Mamei și Copilului Alessandrescu-Rusescu din București.

Două spitale din Ploiești, dotate cu paturi noi

de Dorina Novac - mai 12, 2021

Spitalul de Pediatrie şi Spitalul Municipal Schuller din Ploiești vor fi dotate cu 20 de paturi noi, câte 10 pentru fiecare unitate medicală.

Proiect de ordin ce vizează aprobarea unor ghiduri pentru pediatrie

de Florentina Ionescu - mai 7, 2021

Până la 27 mai, pe site-ul Ministerului Sănătății este supus dezbaterii publice un proiect de ordin pentru aprobarea ghidurilor pentru pediatrie.

O nouă ediție a volumului „Tratat de pneumologie pentru medicii rezidenți”

de Florentina Ionescu - apr. 20, 2021

O echipă formată din 34 de medici a conceput o nouă ediție a volumului „Tratat de pneumologie pentru medicii rezidenți”.

Conf. dr. Dorin Farcău: „Rămânem cu sabia lui Damocles deasupra capului”

de Demostene ŞOFRON - mar. 26, 2021

Chiar dacă majoritatea cazurilor de COVID-19 la copii nu au fost grave, în ultimele luni, pediatrii se confruntă cu o patologie nouă la pacienţii care au trecut prin forma severă de boală, spune conf. dr. Dorin Farcău. Totodată, apar intercurenţele care necesită un diagnostic diferenţial, ceea ce uneori poate fi dificil de realizat.

PEDITEL devine un hub de telemedicină și va avea și o aplicație de mobil

de Florentina Ionescu - mar. 16, 2021

PEDITEL, o linie telefonică de asistență pediatrică, anunță că dezvoltă o aplicație mobilă care va permite și apeluri video și se transformă, astfel, într-un hub de telemedicină.

Un volum de referinţă dedicat sănătăţii copilului

de Dr. Laura Davidescu - ian. 15, 2021

Un colectiv de autori români cu o înaltă pregătire profesională și-au reunit eforturile în editarea unui tratat de pediatrie complet și complex, care se va dovedi un instrument util multor medici.

Peste 83.000 de copii au primit în 2020 asistență medicală prin Peditel

de Florentina Ionescu - ian. 8, 2021

Potrivit unui raport pentru anul 2020 medicii care fac parte din Peditel, o soluție de telemedicină, au oferit asistență medicală gratuit pentru 83.355 de copii.

O secție de pediatrie din cadrul INSMC va fi renovată din donații

de Dorina Novac - dec. 28, 2021

Asociația Zi de Bine a anunțat că intenționează să renoveze complet o secție de pediatrie din cadrul Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București.

Tratat internațional de chirurgie toracică

Editura Springer a publicat, în luna octombrie a acestui an, tratatul internaţional de chirurgie toracică în două volume intitulat Thoracic Surgery: Cervical, Thoracic and Abdominal Approaches.

Către o „medicină a Vestului” în România

de Dr. Alexandra GUȚĂ - dec. 11, 2020

Șef. lucr. dr. Alexis Cochino este coordonatorul compartimentului de reumatologie din cadrul INSMC ,,Alessandrescu-Rusescu” din București.

FOTO: Cum arată noua Secție de Pediatrie I de la INSMC „Alessandrescu- Rusescu”

de Florentina Ionescu - dec. 10, 2020

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu- Rusescu” din București a inaugurat astăzi o secție renovată și utilată complet, care face parte din Proiectul de Renovare inițiat în februarie 2019.

Multidisciplinaritatea în pediatrie

de Dr. Alexandra GUȚĂ - dec. 4, 2020

Reuniunea știinţifică Pediatru.ro „Pediatria dintr-o perspectivă multidisciplinară”, organizată recent de MedicHub în parteneriat cu Societatea Română de Pediatrie, sub coordonarea știinţifică a prof. dr. Doina Pleșca, s-a desfășurat în mediul online.

Eveniment: Zilele Anuale ale INSMC „Alessandrescu Rusescu”

de Florentina Ionescu - dec. 3, 2020

Reprezentanții Institutului Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu-Rusescu” din București au anunțat că în decembrie va avea loc o manifestare științifică în mediul online, la care se pot înscrie cadrele medicale.

Strângere de fonduri pentru renovarea compartimentul de pediatrie al INSMC din Lacul Tei

de Florentina Ionescu - nov. 24, 2020

Institutul Naţional pentru Sănătatea Mamei și Copilului ,,Alessandrescu- Rusescu” a anunțat continuarea campaniei de strângere de fonduri pentru renovarea și utilarea Compartimentului de Pediatrie din Lacul Tei.

Centrul modular de spitalizare pentru copiii cu cancer, de la ICF, finalizat

de Florentina Ionescu - nov. 23, 2020

Construcția centrului modular de spitalizare de zi pediatrie de la Institulul Clinic Fundeni din București a fost finalizată.

Multidisciplinaritatea în viaţa medicală

de Dr. Monica-Emilia CHIRILĂ - nov. 20, 2020

Timp de două zile, specialiști de top s-au reunit și au oferit informaţii știinţifice la zi în cadrul primei ediţii a evenimentului anual „Zilele Viaţa Medicală”.

Doi medici de la Spitalul Militar Central, editori la un tratat internațional de chirurgie toracică

de Florentina Ionescu - nov. 19, 2020

Medicii de la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” București ridică ștacheta performanțelor chirurgicale prin intermediul unei premiere greu de egalat, anunță reprezentanții unității.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe