O postare făcută de medicul pediatru Mihai Craiu despre bronșiolita acută a generat, spune acesta, „multe discuții și patimi”.
Martina Navratilova, fosta vedetă a circuitului profesionist de tenis feminin, a anunțat că suferă de un cancer dublu, la gât şi la sân, și că e pregătită să lupte cu boala.
Evenimentul „Obezitatea și sindromul metabolic, la intersectia dintre specialități” va avea loc în data de 16 februarie 2023.
Noul Centru de recuperare pulmonară de la Spitalul „Victor Babeş” din Timişoara, destinat pacienţilor cu boli pulmonare sau care au sechele în urma trecerii prin COVID, ar putea fi finalizat în primăvara anului viitor.
Emoţiile și agitaţia din perioada Sărbătorilor de iarnă pot fi un factor de risc suplimentar pentru un infarct miocardic, avertizează medicii cardiologi.
De-a lungul vieţii am cunoscut colegi de breaslă care mi-au demonstrat că legăturile dintre medici sunt deosebite. Dumnezeu să le dea sănătate și putere tuturor celor care simt așa!
Asociaţia Americană a Inimii a publicat o nouă declaraţie știinţifică privind abordarea diagnostică și terapeutică a SCA în rândul vârstnicilor.
Un studiu clinic în The Lancet și-a propus să evalueze eficacitatea unui nou tratament cu anticorpi monoclonali în rândul pacienţilor cu dermatită atopică, formă moderată până la severă.
Foarte mulți copii sunt examinați zilele acestea pentru boli acute cu afectare amigdaliană, scrie doctorul pediatru Mihai Craiu pe pagina de Facebook Spitalul Virtual pentru Copii.
În anul școlar 2021-2022, 624 de elevi de la 21 de școli ieșene din mediul rural au beneficiat de tratament în cabinetul stomatologic mobil al asociației Merci Charity.
Programul beneficiază de o finanţare publică de 105 milioane de lire sterline (122 milioane de euro).
Managerul Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” a adus în discuție un subiect esențial: ecografia toracică și folosirea ei în țara noastră.
Respectând o tradiţie deja constituită, reuniunea „Ziua Hemato-Oncologiei” (ediţia de toamnă), aflată la a cincea manifestare, a avut loc la 16 noiembrie în sistem exclusiv online.
Un nou dispozitiv ce măsoară tensiunea arterială cu ajutorul unei camere digitale ar putea ușura monitorizarea în bolile cardiovasculare.
Multe sunt provocările cărora pacienţii cu boli rare din România trebuie să le facă faţă. Din fericire, există persoane și organizaţii preocupate de acest domeniu, care încearcă să vină în sprijinul acestor pacienţi, inclusiv prin generarea de soluţii digitale.
Cercetătorii de la Harvard au dezvoltat un medicament cu administrare orală care ajută la prevenirea și tratarea osteoporozei. În prezent, nu există medicamente disponibile pe cale orală pentru osteoporoză care să stimuleze formarea osoasă.
Programul de screening „Servicii medicale performante de prevenție, diagnostic și tratament endoscopic în cancerul colorectal” a ajuns și în județul Mehedinți.
Adrian Copcea este medic primar Diabet Zaharat, Nutriţie şi Boli metabolice în Cluj-Napoca și are o prezență vizibilă în mediul online.
Tehnicile de imagistică non-invazivă au un rol din ce în ce mai important în diagnosticul afecţiunilor cardiologice, fiind un domeniu în plină dezvoltare.
Decizia de a schimba specialitatea nu este deloc ușoară, însă cel mai important lucru este ca fiecare să ajungă pe drumul său, pe care să practice medicina cu pasiune și responsabilitate.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe