Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că trebuie crescută capacitatea de testare antidrog atât la nivelul Ministerului Sănătăţii, cât şi al Ministerului Afacerilor Interne.
Persoanele neeligibile pentru a primi vaccinul împotriva COVID-19 prin NHS ar trebui să aibă posibilitatea să și-l cumpere din farmacii, spun specialiștii din Marea Britanie.
Autoritățile chineze au anunțat că nu vor mai cere teste negative pentru COVID călătorilor, la intrarea în țară, această decizie marcând o importantă etapă în redeschiderea granițelor.
Medicii ginecologi avertizează că după vacanța de vară crește numărul bolilor cu transmitere sexuală și, implicit, crește numărul cazurilor de infecții cu HPV.
La 6 luni de la lansarea programului de testare genetică cu acoperire națională, MedLife dezvăluie rezultatele primei inițiative de acest fel: 170 de copii au fost înscriși în program, pentru îmbunătățirea succesului terapeutic.
Deținătorii de pisici vor putea primi medicamentul Lagevrio (molnupiravir) sub formă de tablete, la prețul de 2,5 euro pastila.
Un număr de 850 de persoane din mai multe zone din ţară au fost testate gratuit pentru depistarea virusurilor hepatitice B și C.
Aproximativ 20% dintre persoanele infectate cu COVID-19 nu prezintă simptomatologie, efect al memoriei imunitare dezvoltate prin contactul cu coronavirusurile sezoniere.
O caravană mobilă pentru screeningul cancerului de col uterin se va afla în 5 august 2023 în faţa primăriei din localitatea Şercaia, judeţul Braşov, în intervalul orar 09:00-15:00.
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România a anunțat că în data de 26 iulie a.c. a fost publicată ultima actualizare a Listei comune a testelor antigen COVID-19 a Uniunii Europene.
Extinderea screeningului neonatal pentru mai multe boli rare este o necesitate în România, deoarece diagnosticarea timpurie poate preveni apariția simptomelor, susține Dorica Dan, președinta ANBRR.
Mergând zilele trecute pe lângă școala unde învaţă fetele mele, am observat că gardul s-a mai înălţat cu o treime. Acum e aproape la fel de înalt ca școala.
Ziua Mondială a Hepatitei 2023 și tema de campanie aleasă subliniază o dată în plus inechitatea și pericolul cauzat de lipsa de acţiune în eliminarea hepatitelor virale.
Peste 170.000 de persoane din 12 judeţe au fost testate, între iulie 2021 - iulie 2023, pentru hepatitele virale, în urma campaniilor de testare LIVE(RO)2-SUD, anunță Institutul Clinic Fundeni.
Pandemia a avut un efect negativ asupra bebelușilor născuți în perioada martie 2020 – decembrie 2022, acești copii având abilități de comunicare mai slabe decât cei aduși pe lume înainte de apariția COVID-19.
Complexul Multifuncțional Caraiman organizează, în această perioadă, un proces de testare gratuită pentru depistarea precoce a cancerului de col uterin.
În cadrul unei campanii din proiectul LIVE(RO)2-SUD din județul Giurgiu au fost testate 12.605 persoane, dintre care 223 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C.
În cadrul unei campanii de testare din județul Teleorman au fost testate 14.944 de persoane, dintre care 328 au fost depistate pozitiv la infecția cu virusurile hepatitice B sau C.
Recent încheiata pandemie a reprezentat o provocare pentru toată lumea. În România, toate componentele de bază ale statului au fost reformate, în așa fel încât societatea să funcţioneze cât mai bine cu putinţă.
Complexul Multifuncțional Caraiman organizează, în această perioadă, un proces de testare gratuită a riscului de osteoporoză, boală care afectează în proporţie de 70% femeile de peste 80 ani.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe