Prof. dr. Viorel Scripcariu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” Iași, afirmă că sunt multe proiecte în derulare în acest moment.
Cadrele didactice, medicii și studenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca sunt invitați să participe la cea de-a treia ediție a crosului caritabil „Medic de 10 km”, care va avea loc la data de 19 mai.
UMFST G.E. Palade Târgu Mureș anunță organizarea, în data de 16 mai 2024, a evenimentului „Față în față cu angajatorii”, devenit o tradiție.
InterFarma este un program de mobilitate studențească desfășurat sub egida Federației Asociațiilor Studențești din România.
Asociația Studenților Bioingineri din Iași organizează cea de-a XXVI-a ediție a Conferinței Naționale de Bioinginerie pentru Studenți și Tineri Cercetători - BENG Conference în luna aprilie.
Întotdeauna am încurajat studenţii să spună ce gândesc, să prezinte problemele așa cum le observă, să discute cu noi, ca să le putem oferi explicaţiile necesare.
Universitatea târgmureșeană va extinde oferta de școlarizare la programul de Medicină cu două locuri, destinate viitorilor angajați ai SRI.
Vizita consolidează legăturile academice, științifice și culturale dintre cele două țări.
Examenul digital se va aplica, în viitoarele sesiuni, la toate programele de studii, în acord cu specificul fiecăruia, arată reprezentanții universității.
Anul acesta, Medicalis, Congresul Internațional pentru studenți și tineri medici organizat de studenții UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, ajunge la cea de-a 24-a ediție.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca va primi luni, 22 ianuarie, vizita excelenței sale Nicolas Warnery, ambasadorului Republicii Franceze în România.
Congresul Internațional de Medicină Dentară pentru Studenți și Tineri Medici DENTis Congress Cluj-Napoca, organizat de studenții facultății de Medicină Dentară din cadrul UMF „Iuliu Hațieganu”, ajunge la ediția a 24-a.
În perioada 15 iulie-2 august 2024, Universitatea „McGill” din Montreal, cea mai prestigioasă universitate din Canada, organizează programul de vară destinat studenților internaționali la medicină.
Fundația Baylor Marea Neagră a oferit, în acest an, sesiuni de educație pentru sănătate adolescenților și tinerilor studenți, aproximativ 42% din cei 480 de participanți auzind despre HIV și hepatite pentru prima dată.
Ca urmare a acreditării conf. univ. dr. Cosmin Popa în cadrul Institutului Beck din SUA, studenții beneficiază de consiliere psihologică, coaching educațional și servicii de orientare în carieră.
Un proiect dedicat proteticii dentare, denumit „ProteWeek”, este realizat de Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, împreună cu Liga Studenților la Medicină Dentară București.
Cea de-a VII-a ediție a Congresului Internațional pentru Studenți și Tineri Medici se va desfășura la București, evenimentul fiind susținut de Fundația Alfa pentru Sănătate și Educație.
La inițiativa prorectorului prof. dr. Bogdan O. Popescu, Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a organizat, în 24 noiembrie, o reprezentație a spectacolului de teatru „Stai jos sau cazi”.
În cadrul proiectului, 21 de studenți antreprenori au câștigat granturi în valoare totală de 1,3 milioane de euro.
Studenții la Medicină Militară, Secția de Pregătire Medico-Militară Târgu Mureș, au participat, în perioada 17-19 noiembrie 2023, la Sesiunea de Comunicări Științifice Medico-Militare.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe