Săptămâna trecută a avut loc masa rotundă pe tema „Percepţii şi Atitudini Privind Vaccinarea HPV - Provocări şi Soluţii”.
Nevăzuţi, necunoscuţi publicului larg și opiniei publice mondiale, profesioniștii din laboratoarele medicale fac o muncă extrem de importantă pentru pacient.
Absolvenții universității clujene au obținut cele mai bune rezultate, atât la rata de promovare, cât și la nivel de punctaje realizate,
Proiectul a câştigat un premiu de 500.000 de euro din partea companiei farmaceutice Eurofarma, care finanţează soluţii novatoare de impact în sectorul sănătăţii.
Noul medicament funcţionează prin blocarea acţiunii a două proteine virale, împiedicând replicarea virusului.
Rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București, prof. univ. dr. Viorel Jinga, i-a premiat joi, 5 octombrie a.c., pe cei patru sportivi care s-au remarcat la Campionatele Universitare Mondiale și Europene.
Compania Nestlé România a încheiat primele 6 luni ale anului cu o creștere organică de 19,2%, în vreme ce la nivel global creșterea organică a Nestlé a fost de 8,7%.
La programul de studiu Medicină, cinci candidați au fost admişi fără concurs, în calitate de olimpici cu performanţe recunoscute la concursuri naţionale şi internaţionale.
Reprezentanții Colegiului Medicilor din România au prezentat rezultatele primului studiu național realizat pentru evaluarea riscului de burnout în rândul medicilor din România.
Rezultate încurajatoare vin din partea studiilor clinice care investighează asocierea între vaccinul ARNm și imunoterapie.
Persoanele care au suferit un transplant cardiac în care inima provenea de la donatori cu formă activă de COVID-19 au avut un risc mai mare de deces la 6 luni și la 1 an comparativ cu cei care au primit cordul de la donatori non-COVID.
Tratamentul a preîntâmpinat 83,21% dintre internările în spital, la sugarii cu vârsta sub 12 luni care au primit o doză unică de nirsevimab.
Un tratament inovator împotriva hemofiliei, dezvoltat de Sanofi, prezintă o eficacitate ridicată împotriva simptomelor acestei boli, conform unui studiu publicat în jurnalul ştiinţific The Lancet.
Direcţia de Sănătate Publică Timiş a anunţat astăzi că la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara a fost declarat focar activ de COVID-19, care se află în supraveghere epidemiologică.
Aproape de finalul Ciclului II de evaluare/acreditare a unităţilor sanitare, progresele sunt vizibile la toate nivelurile. Instituţiile au făcut tot posibilul pentru a obţine punctaje ridicate, consumul de antibiotice a scăzut, iar gestiunea medicaţiei este complet informatizată.
Un tratament administrat cu ajutorul unui spray nazal împotriva migrenelor, dezvoltat de Pfizer, a demonstrat efecte pozitive împotriva acestor dureri şi a altor simptome, potrivit unui studiu.
Datele unui studiu arată că noul regim de administrare NALIRIFOX a îmbunătăţit supravieţuirea generală și evoluţia adenocarcinomului ductal pancreatic comparativ cu nab-paclitaxel plus gemcitabină.
UMF „Iuliu Hațieganu” a avut cea mai mare rată de promovare la nivel național atât la procentul de candidați promovați în 2022, cât și la capitolul absolvenți din anii anteriori.
Dinamică și într-o continuă dezvoltare, Medicina de laborator a făcut progrese majore începând cu anul 2008, spune prof. dr. Alexandra Mărioara Crăciun.
Laboratoarele americane Moderna şi Merck au anunţat rezultate preliminare pozitive pentru vaccinul lor pe bază de ARN mesager, în curs de dezvoltare, împotriva cancerului de piele.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe