Dispozitivele bionice cu autoalimentare cu energie nu sunt atât de departe pe cât am crede. În viitor, este foarte probabil să avem panouri solare montate pe suprafaţa globului ocular.
Persoanele afectate de ocluzia venelor retinei (RVO) ar putea beneficia în curând de un tratament cu picături de ochi, care va înlocui actuala procedură de injectare a unui inhibitor al factorului de creștere endotelială vasculară.
Printr-o scanare specială, cu ajutorul inteligenței artificiale, se pot obține scoruri de risc pentru accidentul vascular cerebral și pentru bolile cardiovasculare.
Efectele resimțite de ochi la persoanele care locuiesc în zonele urbane poluate pot fi numeroase. Una dintre ele este „ochiul urban”.
Un algoritm special a reușit să identifice modificări vasculare în stadiu incipient, cu ajutorul unor fotografii ale ochilor pacienților.
În ultimii ani s-au făcut pași uriași în diagnosticul genetic și tratamentul unor afecţiuni genetice degenerative retiniene care duc la orbire, cum ar fi retinopatia pigmentară sau maladia Leber.
O echipă de cercetători de la Nanyang Technological University a dezvoltat o nouă metodă care folosește inteligența artificială pentru screeningul pentru glaucom, un grup de boli care poate cauza pierderea vederii.
Pierderea bruscă a vederii, monoculară, fără durere, este un simptom al accidentului vascular cerebral și reprezintă un semnal de alarmă.
Examinarea oftalmologică cu ajutorul telefoanelor inteligente ar putea ajuta la depistarea modificărilor incipiente ale retinei, în condițiile în care retinopatia diabetică este cea mai frecventă cauză de orbire la adulți.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe