Newsflash

Rezultate căutare « puncte emc »


Puncte secundare de lucru în Medicina de familie

de Luminiţa VÂLCEA - ian. 14, 2011

   Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor din România a adoptat, la sfârşitul anului trecut, o decizie privind emiterea avizelor pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie. În primul articol al acestei decizii se stipulează că avizul pentru înfiinţarea punctelor secundare de lucru în specialitatea Medicină de familie în alte localităţi decât cea unde funcţionează sediul principal al acestuia se emite de către colegiile teritoriale dacă solicitantul face dovada că poate asigura, personal sau prin angajaţii proprii, un program de minimum 35 de ore pe săptămână la punctul de lucru şi este îndeplinită cel puţin una din următoarele condiţii. (...)
 

Propuneri de completare a Programului de EMC

de Izabela AGAVRILOAIE - mai 21, 2010

   Taxe minime pentru participarea la cursurile organizate de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, condiţii speciale pentru asistenţii medicali nevăzători şi pentru acordarea creditelor în cazul formatorilor Ordinului sunt propunerile pe care Comisia Naţională de Educaţie Medicală Continuă a OAMGMAMR le va înainta consilierilor naţionali la şedinţa din luna mai.
   Comisia Naţională de EMC a luat iniţiativa completării şi modificării unor articole din Programul Naţional de Educaţie Medicală Continuă, propunerile au fost acceptate de Biroul Executiv al organizaţiei, dar pentru introducerea acestora în Programul Naţional de Educaţie Medicală Continuă este nevoie de aprobarea Consiliului Naţional al Ordinului. (...)
 

Puncte… puncte… puncte…

de Dr. Eugenia GROSU-POPESCU - dec. 25, 2009

„În papuci de vedetă“ – se numeşte emisiunea, iar postul este Kanal D. Vedem o familie cu probleme. Nevasta are un făcăleţ. Bărbatul învaţă, la sală, tehnici de apărare. Ea spune că el e prost. Ca ea să nu mai spună că el e prost şi să-l bată cu făcăleţul, după ce învaţă – cu instructor – tehnici de apărare, el se prezintă – pus la costum negru, cămaşă prăzulie şi cravată albăstrie – într-un local cu dansatoare cvasiorientale care zvâcnesc prieteneşte din trenul posterior. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe