Ansamblul măsurilor luate pentru a îndepărta, corecta ori stopa manifestarea cauzelor ce pot determina sau amplifica îmbolnăvirile aparatului dento-maxilar înseamnă prevenire în stomatologie.
Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) se alătură eforturilor naționale și europene de control al cancerului, militând pentru acces la prevenție și tratament.
Starea de sănătate a milioane de copii și adolescenți este afectată de suprapondere și obezitate, unele dintre cele mai frecvente boli cronice pediatrice.
Prof. dr. Viorel Jinga, rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, a fost prezent recent la un eveniment care a avut ca tematică Boala Dravet.
Asociația Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR) continuă în acest an, cu ocazia Zilei Internaționale a luptei împotriva Bolilor Inflamatorii Intestinale (BII), campania „Generațiile BII”.
În România, ca și în alte țări, psihiatria a fost un domeniu neglijat și subfinanțat, au subliniat specialiștii și reprezentanții autorităților, la ceremonia de deschidere a Zilele Medicale și Științifice ale Spitalului „Obregia”.
Alianța Națională pentru Boli Rare România susține pacienții cu neurofibromatoză pentru că „doar împreună putem face diferența pentru acești pacienți”.
În fiecare an, la 15 mai, este marcată Ziua internațională a mucopolizaharidozei, cu scopul de a încuraja educarea și informarea cu privire la diagnosticul, simptomele și gestionarea acestei boli rare.
Medicii pediatri se alătură ediţiei de anul acesta a campaniei „Asumă-ţi să fii sănătos!”, desfășurată pe litoralul românesc. Ei vor stabili parametrii nutriţionali și vor oferi sfaturi de nutriţie.
Oamenii de ştiinţă au prezentat primul „pan-genom” uman, care recenzează cea mai cuprinzătoare gamă de gene ale speciei umane, cu speranţa ca el să contribuie la explicarea unei serii întregi de afecțiuni.
Cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii, joi, 4 mai, la Arad a fost inaugurată Promenada inimilor, un traseu amenajat pe malul Mureșului pe o distanță de aproximativ 3 kilometri.
Asociația Română de Educație în Alergii și Asociația „Din grijă pentru copii” celebrează Ziua mondială a astmului printr-un eveniment caritabil organizat la Galeriile Artmark.
În România a fost finalizat primul atestat de studii complementare de Neuroradiologie intervenţională. Acesta este parte din Strategia naţională pentru Combaterea Bolilor cardio-cerebrovasculare.
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că până la jumătatea anului va fi schimbat modul în care se distribuie vaccinurile către medicii de familie, în sensul că aceştia vor fi aprovizionaţi direct la cabinet.
Pentru al doilea an consecutiv, peste o mie de persoane din mediul rural vor beneficia de controale medicale gratuite pentru boli de inimă și diabet.
Această categorie de infecţii reprezintă o complicaţie serioasă. Ea este asociată cu o mortalitate și o morbiditate importante și cu o povară financiară crescută.
Nediagnosticată și netratată la timp, boala evoluează și afectează negativ atât calitatea vieții pacienților, cât și prognosticul, în cazul pacienților care ajung la forme complicate.
Institutul Național de Sănătate Publică a transmis o informare despre bolile transmise prin vectori și despre cum pot fi prevenite acestea.
În cadrul unei dezbateri organizată de Ministerul Sănătății, mai multe asociații au cerut revizuirea listei, inclusă într-un proiect de ordin, a bolilor incompatibile cu calitatea de a deţine arme.
Conform unui studiu la nivel european, rata mortalității evitabile prin prevenție și a mortalității prin cauze tratabile, poziționează România în top trei.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe