Newsflash

Rezultate căutare « presedinte%20cmr »


Mesajul transmis de dr. Cristina Racoceanu, noul președinte al ANMDMR

de Florentina Ionescu - nov. 2, 2020

Săptămâna trecută a avut loc în mediul online o dezbatere privind importanța inovației în medicină și rolul jucat de știință în acoperirea nevoilor medicale fără răspuns ale pacienților cu boli grave, organizată de Bristol Myers Squibb România.

Așteptări și povara de-a le împlini

de Dr. Gabriel DIACONU - oct. 30, 2020

S-a schimbat, fără tam-tam și surlăsăraie, conducerea Colegiului Medicilor din România. Plecat-a doctorul Borcean, fie bună și luminoasă domnia doctorului Coriu!

Cine face parte din noua echipă de conducere a CMR

de Florentina Ionescu - oct. 26, 2020

Vineri, 23 octombrie, au avut loc alegeri în cadrul Colegiului Medicilor din România pentru desemnarea președintelui și a celorlalți membri ai Biroului Executiv. Astfel, CMR are conducere nouă, anunță reprezentanții instituției.

Aproape o mie de candidați au susținut examenul de medic/farmacist specialist la București

de Florentina Ionescu - oct. 26, 2020

Prof. dr. Cătălina Poiană, președintele Colegiul Medicilor București, a făcut astăzi un anunț cu privire la examenul de obținere a titlului de medic / farmacist specialist.

Prof. dr. Daniel Coriu, ales noul președinte al Colegiului Medicilor din România

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - oct. 23, 2020

În urma voturilor acordate de Consiliul Național al Colegiului Medicilor din România (CMR), prof. dr. Daniel Coriu,a fost ales președinte. De asemenea, în cadrul ședinței de astăzi, 23 octombrie, au fost stabiliți și membrii biroului executiv.

Prof. dr. Cătălina Poiană, aleasă președinte al CMMB pentru un nou mandat

de Florentina Ionescu - oct. 20, 2020

Prorectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București a făcut recent un anunț referitor la noul său mandat de președinte al Colegiului Medicilor din Municipiul București.

Priorităţi în mandatul de președinte al ENC

de Roxana ROTOCOL - iul. 10, 2020

Este nevoie de o extindere a iniţiativelor dedicate educaţiei, formării și dezvoltării profesionale continue a asistenţilor medicali, precum și de sprijinirea la nivel european a unui număr mai mare de proiecte finanţate UE în acest domeniu.

Dragoș Vinereanu, noul președinte al Senatului UMF „Carol Davila” București

de Dr. Roxana Dumitriu-Stan - ian. 31, 2020

La începutul acestei săptămâni au avut loc alegeri pentru președinția Senatului UMF „Carol Davila” din București.

ANMDMR are un președinte temporar

de Florentina Ionescu - ian. 14, 2020

Roxana Stroe a fost numită astăzi de Victor Costache, ministrul Sănătății, în funcția de președinte al Agenției Naționale a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR).

ARPIM are un nou președinte

- dec. 3, 2019

Directorul general Amgen România, Alina Culcea, este noul președinte al Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM). Ea a fost aleasă în această funcție după ce fostul președinte, Christian Rodseth, a trecut de la poziția de Managing Director al Janssen România, la o alta globală în cadrul aceleași companii.

ARPIM: „Suntem înainte de declanșarea unei crize majore a medicamentelor”

de Cristina GHIOCA - oct. 31, 2019

România este în pragul unei crize majore a medicamentelor, avertizează Asociația Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

SOROP – congres şi nou preşedinte

de Prof. dr. Mihai JIANU - oct. 23, 2009

În perioada 7–10 octombrie 2009, la Târgu Mureş, a avut loc cel de al VI-lea Congres al Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică, manifestare ce a reunit acei specialişti a căror principală activitate este legată de domeniul Ortopediei pediatrice, din mai multe centre universitare – Bucureşti, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Sibiu. (...)

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe