Deşi sunt rezultatul unor eforturi energice, revistele medicale româneşti au performanţe internaţionale modeste, după cum reiese dintr-o sinteză a diverşilor indicatori scientometrici. Şi totuşi, cum ar trebui să aleagă medicii români revista în care să-şi publice rezultatele din cercetare?
Deoarece există încă o insuficientă cunoaştere privind poziţia, capacităţile şi activităţile centrelor şi laboratoarelor naţionale de referinţă ale bolilor microbiene, dl dr. Viorel Alexandrescu le detaliază, conform recomandărilor OMS şi ECDC.
Cu „Amintiri şi reflexiuni“, aparţinând profesorului de igienă şi sănătate publicăIuliu Moldovan – carte de memorii editată pe baza unui manuscris păstrat mai multe decenii de unul dintre cei mai fideli colaboratori ai săi –, ne aflăm fără îndoială, în spaţiul literaturii confesive. Lucrarea, comentată de dl dr. Mihail Mihailide la rubrica Jurnal de jurnale, este, totodată, un preţios document iatroistoric, iar multe dintre ideile exprimate de cel care a întemeiat sănătatea publică în ţara noastră îşi păstrează valabilitatea. Acesta ar putea fi doar unul dintre motivele ce ar îndreptăţi reeditarea „Amintirilor“ marelui înaintaş, în condiţii grafice mai bune.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe