Autoritățile au pus la dispoziția aparținătorilor pacienților afectați de incendiul de la Institutul Național de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș” două linii telefonice.
Anul 2020 a fost unul greu și trist, în care ne-am pierdut colegi, rude sau prieteni, în care am suferit, poate mai mult decât alţii, fiindcă am fost mai aproape de tragediile de pe linia frontului, în războiul cu COVID-19. Spre cinstea breslei noastre, niciun medic nu a dat înapoi.
Studiile arată că o persoană infectată cu coronavirus după ce a fost imunizată prima oară trebuie să aștepte vindecarea și la aproximativ o lună poate face rapelul sau poate relua schema de vaccinare, a declarat dr. Valeriu Gheorghiță.
Purtarea vestelor de răcire pe sub PPE ar putea ameliora stresul termic asociat utilizării acestora, arată rezultatele unui studiu recent publicat în Temperature.
Ministerul Sănătății a transmis, vineri, că nu sunt suficiente doze de vaccin pentru toți românii și că trebuie să se dea prioritate persoanelor în vârstă, celor cu boli cronice și lucrătorilor din domeniile esențiale.
În prima etapă de vaccinare, care a început la data de 27 decembrie 2020, până ieri, 14 ianuarie, s-au vaccinat 67,5%, repectiv 168.705 persoane, din totalul estimat de 250.000 persoane eligibile pentru vaccinare.
La Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti a avut loc prima prelevare de organe şi ţesuturi din acest an la nivel naţional, de la un pacient aflat în moarte cerebrală.
Prima tranșă de 14.000 doze de vaccin Moderna vor ajunge, miercuri, în România, la Institutul Național de Cercetare–Dezvoltare Medico–Militară „Cantacuzino”.
Primul ministru al Israelului, Beniamin Netaniahu, promite că țara va avea suficiente doze de vaccin pentru a învinge epidemia de COVID-19 până la sfârșitul lunii martie.
Până la ora 18.00, 960 de cadre medicale din România au fost vaccinate împotriva COVID-19, anunță Comitetul Naţional de conducere a campaniei de vaccinare împotriva COVID-19
Corespondent de război și reporter special cu multă experienţă, Adelin Petrișor a fost primul jurnalist care a relatat dintr-un spital din România cu pacienţi bolnavi de COVID-19, în luna aprilie, la Suceava.
La Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Pantelimon” din Bucureşti s-a realizat prima prelevare de organe şi ţesuturi (cornee) din acest an, de la o pacientă diagnosticată în moarte cerebrală.
SCJU Constanţa vine în sprijinul persoanelor diagnosticate cu SARS-CoV-2 şi al aparţinătorilor, și pune la dispoziție o linie telefonică separată la care pot fi solicitate informaţii despre starea de sănătate a acestor pacienţi.
Primele 10.000 de doze de vaccin anti-COVID-19 care vor sosi în țară vor fi trimise către secţiile de boli infecţioase, pentru imunizarea personalului medical, a anunțat ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru.
Inspecția Sanitară de Stat a aplicat, miercuri, primele sancțiuni în cuantum de 18.400 lei reprezentanților Spitalului Județean de Urgență Reșița, după prima zi de control în această unitate.
Reprezentanţii OMS au decis să dedice anul 2021 milioanelor de lucrători sanitari aflaţi în prima linie în pandemia de COVID-19, în semn de recunoștinţă pentru „dedicarea și sacrificiul” acestora.
Medic Chat a lansat Vet Chat, primul serviciu de telemedicină veterinară din România. Astfel, iubitorii de animale de companie pot discuta rapid și ușor cu un medic veterinar online.
Smithfield România anunță lansarea unui nou program de responsabilitate socială destinat susținerii spitalelor și instituțiilor medicale, „Solidar cu sistemul medical”.
La începutul acestei săptămâni a fost lansată prima platformă educațională despre vaccinarea antigripală, ce reunește informații vitale despre imunizare și sfaturi utile de la profesioniști din domeniul sănătății.
Cadrele didactice ale Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” și ale Universității Politehnica din București vor participa la o manifestare sportivă, pe pista iazului Bila 2, din județul Giurgiu.
Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, săptămânalul profesional, social și cultural al medicilor și asistenților din România!
Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:
Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.
Da, sunt de acord Aflați mai multe