Newsflash

Rezultate căutare « grigore t. popa »


Conferința Anuală a Asociației Facultăților de Medicină din Europa va avea loc la Iași

de Florentina Ionescu - oct. 4, 2023

Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași va fi gazda Conferinței Anuale a Asociației Facultăților de Medicină din Europa.

„E ușor a scrie versuri când nimic nu ai a spune…”*

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 29, 2023

În urma unor reacţii, te întrebi dacă nemulţumirea unor persoane care nu au reușit să obţină ceva ce nu meritau poate justifica un comportament care să te facă să crezi că tot ceea ce faci este... degeaba.

Urșii sunt de vină

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 15, 2023

Spre deosebire de noi, autorităţile din alte ţări chiar aplică amenzi dacă nu sunt respectate regulile, fără teama că pierd voturi la alegeri.

Psihoterapeut român, certificat internațional în cadrul Institutului Beck din SUA

de L. Budin - sept. 12, 2023

La ora actuală există circa 80 de psihoterapeuți din întreaga lume certificați în cadrul Institutului american, majoritatea fiind din SUA.

Peste un an și zece zile

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 8, 2023

Îi putem oare bănui de bună-credinţă pe cei care judecă de peste un an cazul Simona Halep? Nu, în niciun caz! Efectul se va răsfrânge nu numai asupra campioanei noastre, ci și asupra sportului în general.

Life is life...

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - sept. 1, 2023

Evenimentele la zi ne fac să căutăm evadarea în amintiri, din care timpul păstrează partea frumoasă.

Decesele care ar putea (ar fi putut) fi evitate

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 25, 2023

Tragediile rutiere ne inflamează periodic, însă autorităţile nu par a depune eforturi pentru prevenirea repetării lor.

Începe construcția Centrului de Mari Arși de la Spitalul „Grigore Alexandrescu”

de Magdalena Tănăsescu - aug. 23, 2023

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a semnat contractul pentru construirea Centrului de Mari Arși în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București.

Cei care înțeleg

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 18, 2023

Zvonurile și prejudecăţile despre un curs sau o materie fac rău viitorilor absolvenţi și îi mâhnesc pe dascălii care se dedică acestei misiuni.

Lepra, re-emergentă în Statele Unite ale Americii?

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 14, 2023

Infecțiile produse de Mycobacterium leprae sunt prezentate în documente cu vechime de mii de ani.

Operație pe cord deschis la o pacientă de 14 ani, la Spitalul Grigore Alexandrescu

de Florentina Ionescu - aug. 14, 2023

O echipă coordonată de dr. Horațiu Moldovan a efectuat vineri, 11 august, o operație pe cord deschis la o pacientă în vârstă de 14 ani.

Totuși îmi pasă!

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 11, 2023

Disperarea este un păcat. Speranţa nu poate să dispară. Credinţa, Nădejdea și Dragostea sunt valori care trebuie să ne însoţească pe tot parcursul vieţii. Prin fapte, nu prin vorbe.

Despre lipsa bunului simţ între „colegi”

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - aug. 4, 2023

Lipsa de bun-simţ este o mare problemă oricând, oricum și în cazul oricui. Doar că atunci când poate face rău sau foarte mult rău, deja este prea de tot!

Este muncă în zadar?

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iul. 28, 2023

Încercarea de a participa la procesul de reciclare a materialelor refolosibile (sticlă, hârtie, metal) și la procesul limitării distrugerii mediului înconjurător prin zeci, sute, mii și zeci de mii de tone de plastic duce oare la ceva?

Ghid de comunicare pentru profesioniștii din Sănătate

de Cristina GHIOCA - iul. 21, 2023

La București a fost lansat volumul „Comunicare. Comunicare medicală”, realizat de un colectiv al UMFCD. Iniţiatorii săi speră ca în viitor acesta să poată fi distribuit profesioniștilor din spitale.

Admitere la UMF Iași 2023: a fost publicată cifra de şcolarizare (licenţă)

de Florentina Ionescu - iul. 4, 2023

Admiterea la Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași va avea loc în 23 iulie, fiind vorba despre un test grilă.

Inundațiile din sudul Ucrainei: risc epidemiologic crescut inclusiv pentru holeră

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iun. 26, 2023

Organizația Mondială a Sănătății (OMS)* a intensificat răspunsul umanitar în sudul Ucrainei în urma distrugerii barajului Kakhovka.

Un pic mai mult despre voluntariat

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iun. 16, 2023

Există oameni care nu vor să se implice în acţiuni de voluntariat atât timp cât nu au de câștigat din asta. Astfel de atitudini sunt întâlnite în mult prea multe ocazii, în mult prea multe locuri, în ultimii 33 de ani. Iar rezultatele se văd.

Sănătatea este nepreţuită, dar ne-preţuită

de Prof. dr. Mircea Ioan POPA - iun. 9, 2023

Abia atunci când ai o suferinţă realizezi (tardiv) cât de bine era când nu aveai nicio problemă de sănătate. Altfel, neglijezi darul primit și ai senzaţia că ţi se cuvine, că este normal.

Căutare Avansată

Abonează-te la Viața Medicală!

Dacă vrei să fii la curent cu tot ce se întâmplă în lumea medicală, abonează-te la „Viața Medicală”, publicația profesională, socială și culturală a profesioniștilor în Sănătate din România!

  • Tipărit + digital – 249 de lei
  • Digital – 169 lei

Titularii abonamentelor pe 12 luni sunt creditați astfel de:

  • Colegiul Medicilor Stomatologi din România – 5 ore de EMC
  • Colegiul Farmaciștilor din România – 10 ore de EFC
  • OBBCSSR – 7 ore de formare profesională continuă
  • OAMGMAMR – 5 ore de EMC

Află mai multe informații despre oferta de abonare.

Cookie-urile ne ajută să vă îmbunătățim experiența pe site-ul nostru. Prin continuarea navigării pe site-ul www.viata-medicala.ro, veți accepta implicit folosirea de cookie-uri pe parcursul vizitei dumneavoastră.

Da, sunt de acord Aflați mai multe